Accidentul a fost anunțat în jurul orei 8. La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 1 Timișoara, cu autospeciale de intervenție și descarcerare, dar și două ambulanțe SAJ.

În total, patru persoane au fost implicate în accident. Toate erau conștiente și cooperante, iar persoanele aflate în autoturisme au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs coliziunea.

Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o știre, le poți trimite pe pagina noastră de Facebook, pe adresa de e-mail redactie@tion.ro sau pe WhatsApp, la numărul de telefon 0720.400.411.

Cum ai descrie trecerea de la o companie concentrată în principal pe construcțiile și dezvoltările proprii ale grupului la una implicată puternic în lucrări publice?

Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare a acestei transformări a fost lipsa de predictibilitate a pieței, într-un context economic și geopolitic extrem de dificil.

Finalul anului 2022 a reprezentat un moment de cotitură pentru compania noastră. Efectele economice ale pandemiei, amplificate de izbucnirea războiului din Ucraina, de creșterea accelerată a inflației și de incertitudinea generală, au început să se resimtă puternic pe piața imobiliară din vestul țării.

Am observat o diminuare drastică a interesului pentru achiziția de locuințe noi, reflectată direct în scăderea numărului de apeluri, de solicitări de informații și de vizionări în șantierele noastre. Deși statisticile oficiale indicau o contracție mai moderată a pieței, susținută inclusiv de tranzacțiile aferente unor proiecte începute anterior și finalizate în cursul anului 2022, realitatea pe care noi o percepeam direct, prin interacțiunea cu potențialii clienți, era mult mai îngrijorătoare.

Astfel, în decembrie 2022, ne-am aflat în fața unei decizii strategice majore: fie ne restrângeam activitatea, cu implicații directe asupra echipei, fie identificam noi direcții de dezvoltare care să ne permită să păstrăm structura și capacitatea operațională a companiei.

A fost, fără îndoială, una dintre cele mai dificile decizii pe care a trebuit să le luăm. În spatele RPC Group se află o echipă numeroasă de profesioniști, construită în timp, prin eforturi considerabile, prin selecție atentă și prin investiții constante în oameni. Pentru noi, reducerea activității nu însemna doar o ajustare a unor indicatori economici, ci și riscul de a pierde un capital uman extrem de valoros, pe care îl construisem cu multă muncă și atașament.

Am ales, așadar, să căutăm noi oportunități.

La începutul anului 2023, am făcut pasul către un domeniu în care, până la acel moment, nu activaserăm în mod direct: piața lucrărilor publice.

Privind retrospectiv, aș descrie această tranziție drept una determinată de circumstanțe, dar realizată cu o capacitate remarcabilă de adaptare a întregii echipe RPC. Deși schimbarea direcției de activitate a fost impusă de realitățile economice, implementarea ei a fost facilitată de profesionalismul, flexibilitatea și implicarea echipei RPC Group, precum și de disponibilitatea partenerilor și subcontractanților noștri de a se adapta noilor cerințe.

Experiența acumulată în dezvoltările imobiliare proprii ne-a oferit o bază tehnică și organizațională solidă, iar această fundație ne-a permis să abordăm provocările unui sector nou cu încredere și determinare.

Ce a trebuit să schimbe RPC în interiorul companiei pentru a putea face față cerințelor lucrărilor publice – de la organizare și documentație până la termene, responsabilități și relația cu beneficiarii?

În primul rând, această schimbare a presupus dezvoltarea structurii organizaționale a RPC Group prin înființarea unui departament specializat în licitații publice și atragerea unor profesioniști cu experiență și competențe în acest domeniu.

În ceea ce privește celelalte departamente, am avut avantajul unei structuri organizaționale deja bine definite, astfel că nu a fost necesară o reorganizare fundamentală, ci mai degrabă o adaptare a procedurilor și a modului de lucru la specificul contractelor publice.

Provocarea a fost însă una mult mai complexă, deoarece, pe lângă familiarizarea cu un cadru legislativ și contractual diferit, a trebuit să gestionăm și desfășurarea lucrărilor în afara județului în care activam în mod tradițional, grupul având șantiere în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Prahova.

Acest lucru a presupus un grad ridicat de mobilitate și flexibilitate din partea colegilor noștri, care au demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare atât la noile cerințe profesionale, cât și la provocările logistice și organizatorice generate de distanța de la casă.

Consider că unul dintre cele mai importante atuuri ale RPC Group a fost și rămâne calitatea și loialitatea echipei sale. Dincolo de competențele tehnice, oamenii noștri au demonstrat implicare, disponibilitate și capacitatea de a răspunde unor provocări noi într-un timp foarte scurt.

Dacă decizia strategică de a intra pe piața lucrărilor publice a aparținut conducerii companiei, meritul transformării acestei decizii în realitate aparține întregii echipe RPC Group. Fără profesionalismul, implicarea și flexibilitatea colegilor noștri, această tranziție ar fi fost mult mai dificilă.

Privind retrospectiv, cred că această etapă nu a reprezentat doar o extindere a activității companiei, ci și o confirmare a maturității organizaționale și a valorii echipei pe care am construit-o în timp.

În construcții apar permanent situații neprevăzute: modificări legislative, probleme de finanțare, lipsa forței de muncă, creșteri de prețuri sau termene foarte strânse. Cum reușește RPC să se adapteze fără să piardă controlul proiectelor?

Cred că principalul nostru atu în gestionarea situațiilor neprevăzute a fost și rămâne echipa RPC Group. De-a lungul anilor, am trecut prin numeroase provocări, însă de fiecare dată am reușit să găsim soluții împreună.

Comunicarea eficientă, pregătirea profesională, dedicarea și loialitatea colegilor noștri au fost esențiale pentru depășirea dificultăților și îndeplinirea angajamentelor asumate. Au existat și perioade în care presiunea termenelor a impus un efort suplimentar, iar oamenii au demonstrat o implicare pe care o apreciez în mod deosebit.

Una dintre cele mai mari provocări rămâne însă lipsa forței de muncă specializate. Chiar dacă investim permanent în recrutare și oferim condiții salariale competitive, identificarea unor profesioniști bine pregătiți și responsabili este tot mai dificilă. Inevitabil, această situație pune presiune atât asupra managementului, cât și asupra echipelor existente.

În aceste condiții, buna organizare, comunicarea permanentă și capacitatea de a lua decizii rapide sunt esențiale pentru a menține controlul asupra proiectelor.

Cred că forța unei companii nu stă în faptul că nu întâmpină dificultăți, ci în capacitatea oamenilor săi de a le depăși împreună.

Se vorbește mult în RPC despre disciplină. Ce înseamnă, concret, disciplina într-o companie de construcții care gestionează simultan mai multe șantiere și peste o sută de angajați?

Pentru mine, disciplina înseamnă, înainte de toate, capacitatea de anticipare. Înseamnă să fii permanent cu un pas înainte, să identifici din timp posibilele probleme și să acționezi înainte ca acestea să devină obstacole.

Atunci când gestionezi simultan mai multe șantiere și coordonezi activitatea a peste o sută de oameni, nu îți poți permite să funcționezi doar reactiv. Fiecare decizie amânată, fiecare document întârziat sau fiecare problemă lăsată nerezolvată poate genera efecte în lanț, cu impact asupra întregului proiect.

De aceea, consider că disciplina nu se rezumă la respectarea unor reguli sau a unui program de lucru. Ea înseamnă organizare, responsabilitate, comunicare eficientă și respectarea angajamentelor asumate. Înseamnă că fiecare om să își cunoască responsabilitățile și să înțeleagă că activitatea sa influențează munca celorlalți.

În RPC Group, încercăm să ne ghidăm după un principiu simplu: mai bine așteptăm noi după alții decât să fie alții nevoiți să aștepte după noi. Cu alte cuvinte, ceea ce depinde de noi trebuie să fie pregătit și rezolvat la timp, astfel încât să nu devenim noi înșine un factor de întârziere.

Cred că adevărata disciplină organizațională presupune un echilibru între rigoare și flexibilitate. Să ai proceduri clare, dar și capacitatea de a reacționa rapid atunci când situația o impune.

În definitiv, disciplina nu înseamnă doar să faci lucrurile bine, ci să le faci la momentul potrivit, înainte ca întârzierea lor să devină problema altcuiva.

Cât de importantă este capacitatea unei companii de a-și schimba rapid modul de lucru atunci când mediul antreprenorial se schimbă? Poți da un exemplu în care RPC a trebuit să se reorganizeze din mers?

Consider că adaptabilitatea este una dintre condițiile esențiale pentru continuitatea și dezvoltarea unei companii, mai ales într-un domeniu atât de dinamic și volatil precum construcțiile. Piața nu așteaptă ca tu să fii pregătit pentru schimbare, ci te obligă să reacționezi rapid și să găsești soluții, uneori în condiții de incertitudine majoră.

Iar ultimii ani ne-au oferit suficiente exemple în acest sens. Ne-am confruntat cu scăderi bruște ale cererii, modificări ale cotelor de TVA, creșteri ale fiscalității, noi reglementări legislative și chiar suspendarea unor proiecte publice deja contractate și începute.

Fiecare dintre aceste situații a presupus o reevaluare a priorităților, a resurselor disponibile și a modului în care ne organizăm activitatea.

Un exemplu relevant îl reprezintă tocmai suspendarea unor lucrări aflate deja în derulare. Într-o companie de construcții, un proiect nu înseamnă doar un contract, ci și oameni, utilaje, materiale, furnizori și angajamente financiare. Atunci când un astfel de proiect este suspendat, impactul nu se limitează la șantierul respectiv, ci poate influența întreaga planificare operațională și financiară a companiei.

În astfel de situații, capacitatea de a reacționa rapid, de a reevalua prioritățile și de a identifica soluții pentru continuitatea activității devine esențială.

Cred că una dintre cele mai mari provocări ale antreprenoriatului actual este tocmai această lipsă de predictibilitate. Este dificil să construiești strategii pe termen lung într-un mediu în care condițiile economice, fiscale sau contractuale se pot modifica într-un interval foarte scurt.

Din punctul meu de vedere, o companie puternică nu este neapărat cea care reușește să anticipeze fiecare schimbare, ci cea care are capacitatea de a se adapta fără să își piardă direcția.

Lucrările publice presupun nu doar construcția propriu-zisă, ci și o relație permanentă cu beneficiari, proiectanți, autorități, utilități, subcontractori și furnizori. Care este cea mai dificilă parte în coordonarea tuturor acestor componente?

Din punctul meu de vedere, principalele dificultăți sunt birocrația excesivă, neconcordanțele din documentațiile tehnice și termenele îndelungate pentru obținerea avizelor și racordarea la utilități.

De multe ori, provocările nu apar în execuția propriu-zisă, ci în etapele administrative sau din cauza unor proiecte tehnice insuficient corelate cu realitatea din teren. Aceste situații generează întârzieri, costuri suplimentare și dificultăți în respectarea termenelor contractuale.

Consider că o mai bună coordonare între beneficiari, proiectanți, autorități și constructori, alături de simplificarea procedurilor administrative, ar contribui semnificativ la eficientizarea lucrărilor publice.

În construcții, nu doar execuția trebuie să respecte termenele, ci și deciziile care fac posibilă continuarea lucrărilor.

RPC a crescut, dar a rămas o companie antreprenorială. Cum păstrezi viteza de decizie și flexibilitatea unei firme private atunci când organizația devine tot mai mare și procedurile tot mai complexe?

Consider că esențială pentru păstrarea flexibilității este existența unei structuri decizionale clare, cu responsabilități bine definite și o comunicare eficientă între toate nivelurile organizației.

Pe măsură ce RPC Group s-a dezvoltat, a fost necesară regândirea organigramei decizionale, astfel încât raportarea problemelor, escaladarea acestora și luarea deciziilor să se realizeze rapid și eficient.

Am urmărit să eliminăm blocajele inutile și să ne asigurăm că fiecare problemă ajunge la nivelul de decizie potrivit, fără întârzieri și fără suprapuneri de responsabilități.

Cred că o companie poate crește fără să devină rigidă, atât timp cât procedurile susțin activitatea și nu o îngreunează.

Dacă privești RPC de acum față de compania de acum câțiva ani, care consideri că este cea mai importantă schimbare și ce crezi că va defini următoarea etapă de dezvoltare a grupului?

Consider că cea mai importantă schimbare este maturizarea organizațională a RPC Group. Creșterea companiei a impus trecerea de la un model bazat în mare măsură pe proximitate și decizii rapide, informale, la o structură mai clară, cu responsabilități bine definite, procese mai bine conturate și o comunicare eficientă între toate nivelurile organizației.

Pe măsură ce RPC Group s-a dezvoltat, a fost necesară regândirea organigramei decizionale, astfel încât raportarea problemelor, escaladarea acestora și luarea deciziilor să se realizeze rapid și eficient.

Am urmărit să eliminăm blocajele inutile și să ne asigurăm că fiecare problemă ajunge la nivelul de decizie potrivit, fără întârzieri și fără suprapuneri de responsabilități.

Cred că următoarea etapă de dezvoltare a grupului va fi definită de capacitatea de a scala această structură fără să pierdem flexibilitatea, viteza de reacție și cultura antreprenorială bazată pe morala creștină, care ne-au ajutat să creștem. O companie poate deveni mai mare și mai performantă fără să devină rigidă, atât timp cât procedurile susțin activitatea și nu o îngreunează.

RPC Group

Un doctor în sociologie care lucrează ca educator într-un centru social, în special cu copii romi. Cum să interpretăm acest lucru?

Ca pe o muncă pe care o fac cu mare plăcere, mai ales că doctoratul meu în sociologie este pe aceeași temă: «Metode non-formale de combatere a violenței: teatru social și teatru forum». Este vorba despre o temă destul de largă, cea a agresivității de tip bullying.

Dacă vorbim despre persoane adulte și despre domeniile în care lucrăm, poate fi vorba și despre mobbing. Acest tip de agresivitate l-am studiat în cercetarea mea. Am vrut să văd ce impact are teatrul, în general, și teatrul forum, în mod aplicat, asupra anumitor componente și ce se schimbă după aplicarea unui workshop de teatru forum pe un anumit eșantion de subiecți.

Mi-aș dori să existe cât mai mulți oameni care iau inițiative și trag semnale de alarmă atunci când observă probleme sociale, marginalizare sau idei preconcepute. Trebuie să ne uităm la felul în care îi abordăm pe copii. Dacă metodele nu mai sunt atractive pentru ei, riscăm să nu îi mai vedem venind spre școală. Iar acesta este un lucru foarte grav.

Ce studii ai făcut și care a fost parcursul tău profesional până acum?

Am terminat Facultatea de Teatru în 1999 și sunt absolventă cu licență în teatru. Ulterior, am făcut pedagogie și am predat timp de 20 de ani în licee, teatru și artă dramatică, ca discipline opționale. În paralel, am înființat o trupă de teatru de păpuși care încă activează.

În 2022 m-am înscris la doctorat în sociologie și am continuat să cercetez aceeași temă: teatrul și impactul social pe care îl are în comunități, fie ele mai mici sau mai mari.

Ce înseamnă să fii educator pentru copii vulnerabili?

Pentru mine, este o provocare. Și teatrul de păpuși l-am făcut mai bine de zece ani alături de entități economice importante, care au oferit teatru gratis. În general, toate proiectele noastre mari au inclus teatru de păpuși și ateliere de teatru pentru comunitate. Activitatea pe care o desfășor aici continuă, într-un fel, proiectele din mediul privat, dar se bazează foarte mult pe educația nonformală.

Astfel, încerc să-i apropii pe copii de educație și de alfabetizare, de normalitate, într-un mod accesibil lor. În multe situații, școlile pe care le frecventează acești copii nu reușesc să răspundă tuturor nevoilor pe care le au. Nu aș vrea să spun că îi marginalizează, pentru că există deja situații de segregare școlară. Școlile gimnaziale 1 și 4, de exemplu, au o proporție mare de copii romi.

Există o realitate socială pe care trebuie să o recunoaștem și să o discutăm. Unii dintre copiii vulnerabili, cei care se confruntă cu probleme sociale și au deja anumite etichete, nu mai vin cu plăcere la școală sau ajung să nu o mai frecventeze. În multe situații, metodele folosite sunt învechite; nu țin pasul cu problemele sociale și cu nivelul cognitiv al copiilor. Unii provin din familii în care părinții sunt analfabeți. O spunem fără să ne fie jenă, pentru că aceasta este realitatea: există copii care sunt primii din familie care învață să scrie și să citească și care nu au ajutor acasă. Ei pornesc deja cu un minus față de alți copii. Vin părinți la noi și ne cer să îi ajutăm cu temele sau să îi alfabetizăm, crezând că putem suplini școala. Nu putem face acest lucru. Dacă am fi și noi profesori în sensul clasic al cuvântului, probabil că ne-am confrunta cu o frecvență la fel de redusă.

În școli se întâmplă unele lucruri care nu îi fac pe copii să vină cu drag sau să continue studiile. Poate că nici nu le sunt prezentate oportunitățile pe care le-ar avea dacă ar fi mai instruiți. Noi încercăm să facem acest lucru aici. Folosim jocul de rol, metodele nonformale, conversațiile, dezbaterile și tot ceea ce considerăm că îi poate ajuta să se apropie de educație.

Cum îi ajută Centrul Cultural și Educațional Kuncz pe acești copii?

În primul rând, le oferim o masă caldă zilnic și îi ajutăm să deprindă reguli de igienă. Au învățat să se spele pe mâini când vin, să salute, să se schimbe în papuci de interior și să fie atenți la igiena personală. Avem dușuri, iar copiii își pot schimba hainele. Cu ajutorul unor sponsori, am reușit să le oferim tricouri.

Practic, le oferim un mediu diferit de cel cu care sunt obișnuiți. Acest mediu le asigură confort și le poate oferi o altă perspectivă asupra vieții. De ce nu ar putea deveni și ei, la rândul lor, cei care produc schimbări acasă? Poate că vor manifesta mai puțină agresivitate verbală sau vor observa mai ușor atunci când nu este respectată o regulă de igienă. Poate vor duce acasă ceea ce au învățat aici.

Care sunt provocările de zi cu zi ale acestei meserii?

Ca în orice activitate din educație, răbdarea este foarte importantă. Educația nu se face de pe o zi pe alta, iar comportamentele nu se schimbă imediat. Tocmai de aceea am vrut să cercetez ce se poate schimba în urma unei intervenții relativ scurte, de zece sau 20 de ore.

Sunt aici de trei ani și observ că anumite comportamente au devenit reflexe pentru copii: spun «Bună ziua!», se spală pe mâini când vin, își schimbă papucii și reușesc să fie atenți mai mult de zece minute la o conversație sau la un obiectiv pe care îl avem de îndeplinit. Pentru mine, acestea sunt obiective extraordinare îndeplinite. Mi se par rezultate foarte bune din moment ce, la început, unii nici nu știau să salute ori să folosească toaleta. Acum își strâng lucrurile și nu mai lasă dezordine în urma lor. Învață roluri și mă întreabă dacă mergem să repetăm pentru piesă. Acestea sunt schimbări care mă bucură foarte mult.

În prezent, avem o nouă provocare: pregătim o piesă de teatru împreună cu vârstnicii de la Centrul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, care aparține tot de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Cu ocazia zilei centrului, sărbătorită la 8 noiembrie, ne propunem să prezentăm, în 6 noiembrie, două momente de teatru forum: unul cu vârstnicii și unul cu copiii. Tema va fi educația copiilor de atunci și acum. O să fie o paralelă. În partea dedicată vârstnicilor vom porni de la vizita lui Ionel din schița lui Caragiale «Vizita». Iar în partea copiilor vom pune reflectorul pe unele comportamente ale generației actuale: copiii care stau cu căștile pe urechi, cu nasul în telefon, mănâncă snackuri, nu ascultă și vor mereu să aibă dreptate. Vor fi două momente construite în paralel, în stilul teatrului forum, în care spectatorii vor putea interveni.

Ce alte proiecte mai pregătiți?

Avem mai multe activități planificate pentru perioada următoare. Vom organiza, în 30 octombrie, Festivalul Toamnei. Urmează pregătirile pentru sărbătoarea de Sfântul Nicolae și serbarea de Crăciun. Începem pregătirile încă din noiembrie, inclusiv pentru activitățile dedicate începutului de iarnă. Copiii lucrează și la obiecte realizate manual, cum ar fi bețe de Moș Nicolae. Le place foarte mult să lucreze cu lutul. Avem un parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean, unde mergem periodic și unde copiii au acces la roata olarului. Lucrările lor devin din ce în ce mai bune și mai elaborate. Realizează farfurioare, ceșcuțe și alte obiecte pe care apoi le pictează.

Am participat recent la Zilele Culturale Maghiare, unde le-am expus lucrările. Am reușit să strângem aproximativ 500 de lei din vânzări și am primit și donații din partea oamenilor. A fost o experiență foarte bună pentru ei. Pictează și linguri de lemn. Acum vrem să achiziționăm un aparat de pirogravat și să vedem dacă reușesc să învețe și această tehnică. Prin parteneriatele viitoare vrem să-i apropiem de tradiții și de activități care le fac plăcere. Muzica și dansul sunt, de asemenea, foarte importante. Facem dansuri împreună, iar toate spectacolele noastre au o componentă muzicală și coregrafică. În absolut toate activitățile încerc să le păstrez autenticitatea și legătura cu tradițiile etniei lor. Nu încercăm să facem ceva complet diferit de ceea ce îi reprezintă. Spectacolele includ și dansuri tradiționale rome, iar copiilor le place foarte mult să poarte costumele și elementele vestimentare specifice tradiției lor. Încercăm să păstrăm această identitate.

Ce ar trebui să facă instituțiile statului și ONG-urile pentru integrarea socială a romilor și a altor categorii vulnerabile?

Ca pedagog, aș porni de la profesorul dedicat. De aici aș începe. Modul în care îți construiești un atelier sau o oră, felul în care îi faci pe copii să vină spre tine și să se apropie de materia pe care vrei să le-o predai, precum și metodele folosite sunt foarte importante. Metodele experiențiale sunt esențiale pentru copiii aflați în astfel de situații. Cred că structura școlii și programa școlară ar trebui modificate și adaptate într-o anumită măsură. Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) există programe adaptate, dar pentru copiii care se confruntă cu alte dificultăți sociale nu avem întotdeauna instrumentele necesare.

Există profesori de sprijin, dar întrebarea este câți dintre ei reușesc să aplice efectiv metode diferite, adaptate nevoilor copiilor, în școlile de masă. La centrul nostru vin copii cu CES, care primesc teme care nu sunt potrivite nivelului lor. Trebuie să recuperăm anumite lucruri, iar explicațiile nu pot fi întotdeauna aceleași ca în cazul unui copil care nu se confruntă cu asemenea dificultăți. Fac parte din consiliile de administrație ale unor școli și aduc mereu în discuție problema aceasta: copilul trebuie să înțeleagă ceea ce învață. Poate că obiectivele nu trebuie să fie întotdeauna foarte ambițioase, dar este esențial ca elevii să învețe să citească și să scrie. Există copii care termină clasa a IV-a fără să cunoască alfabetul.

Dacă ne-am propune obiective mai mici, dar concrete, precum alfabetizarea, învățarea numerelor și efectuarea operațiilor de bază — adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri — am avea deja un punct de plecare. Nu putem interveni direct în programă, dar putem trage semnale de alarmă. Suntem aproape de copii și vedem cu ce probleme se confruntă după ce pleacă de la școală. Poate că ar fi mai ușor dacă am începe de la firul ierbii, de la problemele reale, de la alfabetizare și de la ceea ce au nevoie efectiv copiii. Și ar trebui să existe o abordare diferențiată. De ce trebuie să aibă toți copiii exact aceleași obiective? Mi se pare nedrept să păstrăm aceleași așteptări de la un copil care învață la un liceu de elită și de la unul care vine dintr-un mediu vulnerabil, fără să ținem cont de oportunitățile și resursele pe care le-a avut fiecare.

Ai cercetat aceste diferențe și în cadrul doctoratului?

În cercetarea mea sociologică am comparat mai multe școli și licee. Am lucrat cu adolescenți cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani. Am inclus patru unități de învățământ: Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara, școala din Bucovăț, precum și liceul din Gătaia și Liceul Pedagogic din Timișoara. Cu fiecare clasă am organizat trei workshopuri, de câte trei-patru ore, în total aproximativ 12 ore de lucru prin teatru forum, pe tema bullyingului. Am abordat toate formele de bullying: emoțional, verbal și afectiv. A fost un proces participativ. Am ales subiectele împreună cu elevii, am construit scenariile împreună, ne-am ales personajele și am analizat problema din mai multe unghiuri. La final, am realizat un spectacol cu fiecare clasă, care avea aproximativ 25 de elevi.

Cercetarea a inclus chestionare aplicate înainte și după intervenție, astfel încât să pot evalua modificările produse. Rezultatele au fost surprinzătoare, dar pe măsura așteptărilor mele. Comportamentul agresorilor în bullying nu s-a modificat foarte mult, însă am obținut rezultate bune în ceea ce privește martorii. La început, implicarea martorilor era aproape inexistentă, dar după workshopuri am observat procente de 20-30% în anumite măsurători.

În ceea ce privește victimizarea emoțională și verbală, copiii au devenit mai rezilienți după participarea la ateliere. Asta înseamnă că au învățat că există modalități prin care pot interveni și pot aplana unele conflicte, dacă înțeleg fenomenul și sunt informați corect. Copiii nu știau cui să se adreseze dacă erau agresați sau dacă se confruntau cu o situație de bullying. Dar, mai mult, nici diriginții nu știau exact ce pași trebuie urmați. Copiii veneau și le spuneau că au o problemă, iar adulții nu știau cum să reacționeze. Nu erau suficient de bine cunoscute procedurile, drepturile copiilor și caracteristicile fenomenului.

Bullyingul nu înseamnă doar o agresiune fizică. Este o agresiune repetată, intenționată, în care există un dezechilibru de putere și care poate avea forme mai puțin vizibile. Am organizat și la Universitatea de Vest din Timișoara mai multe workshopuri pe teme sociale, în care am abordat relația dintre agresor și victimă și care se pliază bine pe teatru forum. Am discutat și despre problema drogurilor. Activitățile au fost bine primite de studenți.

Care sunt formele de bullying, dincolo de agresiunile fizice și verbale?

Trebuie să înțelegem că bullyingul poate însemna și izolare socială, excludere din grup, umilire sau alte comportamente. O caracteristică importantă este repetitivitatea. Comportamentul este intenționat și există un dezechilibru de putere. Într-un conflict obișnuit, ambele persoane pot reacționa și pot fi afectate într-un mod asemănător. În bullying, raportul de forțe este diferit: unul poate râde, în timp ce celălalt plânge. Dezechilibrul poate fi social, fizic, legat de vârstă sau de resursele materiale.

De exemplu, un copil poate fi considerat inferior de către ceilalți pentru că provine dintr-o familie cu venituri mai mici. Aici intervine și felul în care sunt percepute hainele și aspectul fizic. Copiii sunt catalogați foarte repede în funcție de ceea ce poartă și de felul în care arată. Acest lucru a reieșit și din cercetarea mea. Am avut un chestionar cu 43 de întrebări și am analizat inclusiv măsura în care aspectul fizic și vestimentar reprezintă criterii de diferențiere între elevi. Chiar dacă răspunsurile nu au fost la nivelul maxim al scalei, aspectul fizic și hainele au fost menționate de elevi ca factori importanți.

Bullyingul verbal a fost forma cel mai frecvent semnalată în chestionarele aplicate în toate mediile analizate. Înjurăturile, jignirile și remarcile făcute în șoaptă pot trece neobservate de ceilalți. O bătaie este mult mai vizibilă și atrage imediat atenția, dar agresiunea verbală nu este întotdeauna sesizată sau tratată cu aceeași seriozitate. Nici bullyingul social nu este suficient de vizibil. Izolarea, grupulețele și excluderea din colectiv pot părea lucruri obișnuite, dar pot deveni forme de agresiune atunci când sunt folosite intenționat și repetat pentru a răni sau a marginaliza pe cineva.

În urma workshopurilor, am observat rezultate foarte bune și în aceste zone. Copiii au devenit mai rezilienți și au înțeles că pot interveni, că pot căuta aliați și că martorii nu trebuie să rămână întotdeauna neutri. Un lucru interesant a fost că, după activități, mai mulți copii și-au dorit să joace rolul agresorului. I-am întrebat ce rol ar prefera, iar înainte de workshopuri rolul agresorului nu era foarte atractiv pentru ei. După ce au înțeles mai bine fenomenul, au fost mai mulți interesați să îl interpreteze.

Ce a mai scos la iveală cercetarea?

Cred că le-a crescut curajul moral. Au putut să privească situația din perspectiva unei alte persoane și să înțeleagă mai bine mecanismele agresiunii. Am observat îmbunătățiri și în ceea ce privește informarea, stima de sine și starea de bine. Copiii au raportat o stare de bine mai ridicată după intervenție, chiar o veselie. Probabil că acest lucru se datorează și faptului că jocul de rol este o metodă atractivă și le oferă un spațiu în care se pot exprima în siguranță.

Există copii foarte timizi care, în momentul în care primesc un personaj agresiv, reușesc să exprime lucruri pe care poate le-au ținut în ei mult timp. Jocul de rol le oferă ocazia să vorbească despre probleme dificile fără să fie nevoiți să se expună direct. Din acest punct de vedere, teatrul poate deveni un instrument foarte valoros în educație.

De ce anume ar trebui să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie?

De ce îi place, de ce face cu ușurință, fără să simtă că muncește. Cred că nu simți că muncești atunci când faci meseria cu drag și cu plăcere. Sigur că există și efort fizic sau momente dificile, dar satisfacția pe care o ai poate face diferența. Când îi văd pe copii că lucrează cu plăcere, că fac obiecte handmade, desenează sau pictează și mă întreabă dacă mai putem continua, mă bucur foarte mult. Atunci mă gândesc că poate unii dintre ei ar putea merge mai departe în domenii creative.

Sunt și copii care iubesc matematica și care mă roagă să le dau mai multe exerciții de adunare și scădere. Poate că aceștia vor deveni ingineri sau vor urma alte profesii tehnice dacă au pe cineva care să se ocupe de ei, atât la școală, cât și, în special, să îi îndrume, să îi ducă pe drumul cel bun. Îi îndemn să meargă și spre profesională, pentru că nu mai avem profesioniști. Copiii care au mintea iute sunt îndemnați să meargă spre licee. O meserie potrivită le poate aduce câștiguri bune și cinstite.

Cât de ușor se poate transforma o victimă în agresor?

Foarte ușor. Victimele găsesc de foarte multe ori arma la agresori și ajung să se transforme în agresori. Suferința este în primul rând emoțională, iar dacă se asociază și cu alte vulnerabilități, poate deveni foarte puternică. În acel moment, copilul poate ajunge fie să reproducă agresiunea, fie să învețe să o gestioneze și să devină mai rezilient. Dar, în general, există riscul ca violența să se perpetueze.

În cercetarea mea am avut aproximativ 300 de participanți, iar doar două chestionare au indicat exclusiv comportamente de agresori. În schimb, aproximativ jumătate dintre respondenți au prezentat atât experiențe de victimizare, cât și comportamente de agresiune. Mulți dintre cei care au spus că au fost victime ale bullyingului, că au fost agresați verbal sau fizic, au răspuns și la întrebările de verificare că, la rândul lor, au manifestat asemenea comportamente sau că ar reacționa în același fel.

Andreea Andraș

foto: Tion, arhiva personală și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.

Potrivit acestuia, Sfântul Dumitru provenea dintr-o familie de seamă din Tesalonic și avea toate condițiile pentru a duce o viață lipsită de griji. Cu toate acestea, nu a pus averea și poziția socială mai presus de credință și de datoriile sale față de ceilalți.

„Se întâmplă de multe ori că cinstea lumească, banii și averea fac pe om să se trufească ori îl fac iubitor de bucurii și plăceri lumești. Dumitru însă, pe acestea, deși le avea, le-a disprețuit din fragedă pruncie”, subliniază preotul Horia Țâru.

Sfântul a fost un om sârguincios, blând și respectuos, care își îndeplinea îndatoririle cu seriozitate și își păstra credința indiferent de poziția pe care o ocupa.

Pentru preotul Horia Țâru, exemplul său rămâne relevant mai ales pentru tineri, care sunt chemați să facă alegeri în acord cu valorile în care cred, fără să se lase atrași exclusiv de distracții sau de dorința de a obține succes cu orice preț.

„Dumitru nu așa a înțeles să-și petreacă tinerețea, chiar dacă ar fi putut: avea bani, avea prioritate să-și împlinească toate voile, dar pentru el porunca lui Dumnezeu era mai mare decât orice”, arată preotul.

Puterea și averea, folosite pentru a-i ajuta pe ceilalți

Datorită calităților sale, Sfântul Dumitru a ajuns comandant militar, iar împăratul l-a numit proconsul, adică guvernator. În loc să folosească autoritatea și bunăstarea pentru propriul avantaj, el le-a pus în slujba celorlalți.

A ajutat oamenii săraci, a sprijinit comunitățile creștine și a mărturisit credința în Hristos, într-o perioadă în care creștinii erau persecutați.

„De aceea el folosea mărirea, puterea și bogăția lumească numai pentru a face bine. Ajuta săracii, sprijinea Bisericile creștinești”, explică preotul Horia Țâru.

Această atitudine transmite un mesaj important și pentru societatea contemporană: poziția socială, banii și influența își găsesc adevărata valoare atunci când sunt folosite pentru a-i sprijini pe cei aflați în nevoie.

Viața Sfântului Dumitru s-a încheiat prin martiriu. După ce împăratul a aflat că era creștin, acesta a fost întemnițat și ucis cu sulițele, pentru că nu a renunțat la credința sa.

Moartea sa a devenit mărturia unei convingeri pe care nici amenințările, nici suferința nu au putut să o distrugă.

„Așa și-a sfârșit lupta acest mare soldat al lui Hristos: cu o strălucită biruință, căci orice au făcut cu el, dar pe Hristos nu i l-au putut lua”, transmite preotul Horia Țâru.

În perspectiva Bisericii, biruința Sfântului Dumitru nu este una militară sau lumească, ci una spirituală: fidelitatea față de Dumnezeu, păstrată până la capăt, în ciuda persecuțiilor.

Lecția Sfântului Dumitru pentru lumea de astăzi

Povestea marelui mucenic îi îndeamnă pe credincioși să privească dincolo de succesul material și de lucrurile trecătoare. Bogăția și poziția socială se pot pierde, însă valorile morale, credința și binele făcut celorlalți dau sens unei vieți.

„Binele și norocul lumii însă este nestatornic. Astăzi ești în culmea măririi și a bogăției, mâine poți să fii dezmoștenit de amândouă”, amintește preotul Horia Țâru.

Mesajul său este că adevărata împlinire nu depinde de ceea ce deținem, ci de felul în care alegem să trăim și de puterea de a ne păstra principiile atunci când suntem puși la încercare.

„Din eroismul vieții sale învățăm că cel ce va lupta cu statornicie și credință până la sfârșit, acela se va mântui”, conchide preotul iconom-stavrofor Horia Țâru.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit în fiecare an la 26 octombrie, fiind unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

INVESTIȚII:

Lucrări semnalizări rutiere:

În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate;

– În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus;

– În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.

Cinci Hectare – tururi interactive pentru grupuri de elevi, FABER, ora 14

„Ți-a mâncat pisica limba? Nu-i bai!” – proiecție publică de animații stop-motion, Plan Zero Makerspace, ora 16:30

N’autor în turneu, cu Raluca Nagy și Mihaela Buruiană, Librăria Cărturești, ora 18

„Influența Inteligenței Artificiale în artă” – conferință, Universitatea de Vest din Timișoara, sala A01, ora 18

DRAGONFLIGHT – recital cameral cu Gabriele Mastrototaro (flaut) și Paride Losacco (vioară), Galeria Park, ora 19

„Aproape Cringe” – spectacol-lectură, Bastion 1 Amfiteatru (Habitat), ora 19:30

Birds of Vale/GR+ – concert rock, Nemesis Art Club, ora 20

History Box & Board Game cultural, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, ora 20

„Cum va arăta viitorul?” – expoziție VR, Galeria Tinerilor, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, ora 20

Expoziții permanente la Memorialul Revoluției, program de vizitare luni-vineri 8-17, sâmbătă 8-10 și duminică 10-18 (ultimul vizitator cu 30 de minute înainte de închidere)

• Expoziții permanente: Războiul Rece, Cum a fost în comunism?, Revoluția din 1989
• Expoziții temporare: Revoluția maghiară din 1956, București 22 decembrie 1989

Dacă știți evenimente care nu se regăsesc pe lista noastră, vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la redactie@tion.ro.

Pentru participanți, AnimaDOK 4 a fost o experiență practică în care au putut înțelege cum prinde viață o animație stop-motion, cadru cu cadru.

Ema, pasionată de acest tip de animație încă din copilărie, a povestit că atelierul i-a oferit ocazia să parcurgă întregul proces de producție, alături de mentori.

„Chiar am trecut prin toți pașii pentru a crea o animație stop-motion, de la păpuși, la platouri, la setupul camerelor și editare video. În fiecare zi am avut și prezentări teoretice, mentorii ne-au instruit și au fost alături de noi”, a explicat aceasta.

Printre participanți s-a numărat și Vlad, student la Automatică și Calculatoare, care și-a dorit să exploreze domeniul cinematografiei dincolo de pregătirea sa tehnică.

El consideră că inteligența artificială poate avea un rol în procesul creativ, atât timp cât rămâne un instrument folosit și controlat de artist.

„Părerea mea este că poate să fie un partener în procesul creativ, doar că trebuie să rămână o unealtă pe care noi o îndrumăm în direcția pe care o dorim, să ne fie un ajutor”, a declarat Vlad.

La atelier a participat și Ioana-Maria, care a venit special de la București. Cu studii în animație și game design, aceasta a descoperit tehnicile de construire și animare a păpușilor și spune că experiența i-a oferit o perspectivă nouă asupra procesului de producție.

Inteligența artificială, între instrument creativ și dileme etice

Una dintre temele centrale ale proiectului a fost relația dintre animația tradițională și noile tehnologii de generare a imaginilor.

Participanții au experimentat cu instrumente de inteligență artificială și au discutat despre posibilitățile de utilizare a acestora, dar și despre limitele etice ale tehnologiei.

Teodora Mihăilă, mentor al atelierului, are studii de regie de film și un master în animație stop-motion la Barcelona. Ea a participat alături de tineri la etapele practice ale realizării filmelor, de la construirea păpușilor și a machetelor până la storyboard și animație.

În ceea ce privește inteligența artificială, aceasta spune că preferă să o folosească doar în etapa de preproducție și să păstreze contribuția umană în rezultatul final.

„Pentru mine contează foarte mult procesul, iar în momentul în care iei acest proces se pierde foarte mult din identitatea artistului. În etica mea de lucru țin foarte mult la treaba asta”, a explicat Teodora Mihăilă.

Ilustratorul și animatorul Eugen Paraschivu, unul dintre mentorii proiectului, le-a prezentat participanților instrumente AI și modalități de utilizare a acestora, inclusiv din perspectiva responsabilității față de munca artiștilor.

Acesta a atras atenția asupra controverselor legate de folosirea imaginilor disponibile pe internet pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială, fără acordul creatorilor.

„Am încercat să le arăt participanților tool-uri de AI, modul în care le pot folosi în mod etic și cum să reușească să facă lucruri cu inteligența artificială pe care ei nu le pot face sau care poate ar costa prea mult”, a declarat Eugen Paraschivu.

Din echipa de mentori a făcut parte și cineastul și artistul vizual George Sorinca.

Filmele realizate la Timișoara vor ajunge în școli

Proiectul AnimaDOK 4 continuă cu prezentarea scurtmetrajelor în școli. Filmele vor fi însoțite de mini-studiourile realizate în cadrul atelierului și de animații premiate cu Oscar, pentru ca elevii să poată descoperi diferite tehnici și etape ale producției.

Decorurile și machetele construite de participanți vor fi păstrate și folosite ca materiale didactice sau de studiu.

Florin Iepan, directorul Asociației Documentor, spune că atelierul a demonstrat potențialul tinerilor interesați de animație și de artele vizuale, dar a readus în discuție și dificultatea de a le oferi oportunități profesionale după absolvire.

„Am încheiat o etapă importantă a proiectului, am creat conținut local, infuzat cu elemente din cartierul Iosefin din Timișoara. Avem o generație de tineri, de 18-27 de ani, extraordinară, și întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: ce facem cu ei? Majoritatea sunt absolvenți de școli vocaționale, în special Arte Plastice. Cum putem să le dăm de lucru? Altfel îi pierdem”, a declarat Florin Iepan.

Unde pot fi văzute filmele și instalația multimedia

Publicul este invitat luni, 26 octombrie, de la ora 16:30, la Plan Zero Makerspace (fosta Elba) din Timișoara, pentru a descoperi spațiul în care au fost realizate cele trei scurtmetraje și pentru a participa la discuții despre autenticitate, viitorul profesiilor creative și relația dintre artiști și tehnologie.

Tot luni, la Casa Tineretului, va putea fi vizitată o instalație multimedia care reunește cele trei mini-animații și obiectele construite de participanți, de la machete și decoruri până la mobilierul folosit în timpul filmărilor.

Proiectul „Laboratoarele AnimaDOK 4. Avantpost stop-motion și media literacy” este organizat de Asociația Documentor și finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului „Tineret în acțiune”.

AnimaDOK 4

foto: Asociația Documentor

Ediția aniversară a Timișoara City Marathon a reunit participanți din trei continente. Pe lângă alergătorii din România, la competiție au venit sportivi din țări precum Franța, Serbia, Germania, Ungaria, Kenya, Singapore, Statele Unite ale Americii și Australia.

Evenimentul a fost deschis atât sportivilor de performanță, cât și amatorilor, indiferent de experiență sau de obiectivele personale.

Peste 350 de participanți, reprezentând aproximativ 19% din total, au fost copii și tineri sub 18 ani. Alți 29 de alergători au depășit vârsta de 60 de ani, iar cel mai vârstnic maratonist al ediției a fost Victor Georgescu, în vârstă de 75 de ani.

Participanții au putut alege dintre șase probe: maratonul de 42,2 kilometri, cu startul în Otelec, semimaratonul de 21,1 kilometri, crosurile de 10,5 și 5 kilometri, cursa de un kilometru și Maraton Masters.

În cadrul evenimentului s-a desfășurat și Campionatul Național de Masters la maraton, organizat în parteneriat cu Federația Română de Atletism. La această probă au participat nouă sportivi cu vârste de peste 35 de ani, membri ai cluburilor afiliate Federației.

Toți cei care au trecut linia de sosire au primit medalii, indiferent de distanța parcursă sau de timpul înregistrat.

Murături și miere de Otelec, oferite câștigătorilor

Dincolo de rezultatele sportive, Timișoara City Marathon este și un prilej de promovare a tradițiilor locale. La Otelec, primărița Silvia Fekete a păstrat un obicei devenit deja parte din povestea competiției: oferirea unor borcane cu murături pregătite după rețete transmise din generație în generație, ca dar pentru câștigătorii maratonului.

Din 2025, premiile simbolice au fost completate cu borcane de miere produse la Otelec.

Un moment special al ediției aniversare a fost cursa de viteză de 106 de metri, organizată pe Stadionul „Știința”, în onoarea celor 106 de ani de existență ai Universității Politehnica Timișoara.

Competiția a fost un omagiu adus legăturii dintre universitate și sport, o tradiție care datează încă din primii ani de existență ai instituției.

Rectorul UPT, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan a subliniat, la deschiderea evenimentului, rolul sportului în istoria universității.

„Politehnica și sportul merg împreună de peste un secol. Suntem singura universitate din România care, la doar un an de la înființare, a creat propria asociație sportivă, care în decembrie va împlini 105 ani. Iar pentru acest lucru trebuie să-i mulțumim primului rector al Politehnicii, Traian Lalescu, care era și un mare susținător al sportului”, a declarat rectorul.

Universitatea Politehnica Timișoara este partener strategic al competiției din 2024.

Povestea unei alergătoare care a revenit la fiecare ediție

Una dintre poveștile care ilustrează cel mai bine spiritul competiției este cea a Danei Slavița Miculescu, participantă încă de la prima ediție a Timișoara City Marathon.

În 2017, anul în care împlinea 42 de ani, aceasta s-a înscris la proba de maraton de 42 de kilometri. Coincidența era cu atât mai interesantă cu cât la start se aflau 42 de participanți, iar numărul ei de concurs era tot 42.

Deși alerga până atunci doar de plăcere, Dana nu știa dacă va reuși să termine cursa. Din acest motiv, a evitat fotografia de grup de la start, temându-se că ar putea fi recunoscută dacă abandona.

A reușit însă să ducă maratonul la capăt, iar experiența i-a oferit încrederea de care avea nevoie pentru a continua. De atunci, a revenit în fiecare an la competiție.

La ediția din 2026, cea de-a zecea din istoria evenimentului, Dana s-a aflat din nou la start și a încheiat cursa pe podium.

Povestea reflectă modul în care o competiție sportivă poate deveni mai mult decât o întrecere: o experiență care îi ajută pe participanți să își depășească limitele și să revină, an de an, în aceeași comunitate.

Competiția a fost lansată în 2017 de Clubul Sportiv Asociația Alergotura și a crescut de la o ediție la alta, devenind un eveniment adresat tuturor celor care doresc să alerge, indiferent de nivelul de pregătire.

Potrivit MApN, mai multe pagini de Facebook au publicat mesaje cu titluri alarmiste, precum „ALERTĂ NAȚIONALĂ! Șeful Armatei Române…” sau „Anunț ȘOC de la vârful Armatei!”, însoțite de fotografii ale generalului Gheorghiță Vlad.

Modul în care au fost prezentate informațiile a creat impresia că România s-ar confrunta cu o situație de urgență sau că la nivelul conducerii Armatei Române ar fi fost luate decizii importante, cu impact imediat asupra securității naționale.

În realitate, potrivit ministerului, postările readuc în atenția publicului declarații făcute de general în interviuri și apariții publice anterioare, fără a menționa data la care acestea au fost formulate. Scoase din context și prezentate ca fiind recente, afirmațiile pot induce în eroare utilizatorii rețelelor sociale.

MApN semnalează și faptul că mai multe pagini au distribuit mesaje aproape identice, amplificând astfel impresia că ar fi vorba despre informații noi și despre un posibil pericol iminent.

În acest context, Ministerul Apărării Naționale le recomandă cetățenilor să verifice cu atenție sursele și data publicării informațiilor înainte de a le distribui.

„Ministerul Apărării Naționale recomandă cetățenilor să verifice data și contextul declarațiilor atribuite reprezentanților instituției și să consulte sursele oficiale înainte de a distribui informații cu potențial alarmist. Reamintim că informațiile oficiale privind activitatea Armatei României și eventualele situații cu impact asupra securității naționale sunt comunicate prin canalele instituționale ale Ministerului Apărării Naționale”, a transmis MApN.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani conducea un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu, dinspre strada Perlei către strada Tudor Vladimirescu.

La intersecția cu strada Petőfi Sándor, un tânăr de 16 ani, care se deplasa cu un motociclu pe această stradă, ar fi încercat să evite impactul cu autoturismul. În timpul manevrei, adolescentul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.

În urma accidentului, tânărul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Cercetările continuă pentru clarificarea circumstanțelor producerii evenimentului rutier.