BCM Bega Danzio Timişoara a câştigat amicalul de lux disputat marţi după-amiaza în compania lui Hemofarm Vrşeţ. Baschetbalistele din Banat au arătat că traversează un moment foarte bun şi au dispus de vicecampioana Serbiei cu 58-56.
Liderul grupului Phoenix, Nicu Covaci, a dezvăluit faptul că pe parcursul acestui an fanii trupei se vor putea bucura de două albume noi sub semnătura formaţiei. Trupa Phoenix va susţine două concerte în Timişoara în următoarele zile: miercuri la Filarmonica Banatul şi joi la Factory Pub.
Consilierii municipali au aprobat, marţi, proiectul de hotărâre care prevede instituirea unei taxe pentru divorţurile pe cale administrativă la Primăria Timişoara. Soţii vor fi obligaţi să plătească 500 de lei pentru divorţ, deşi unii aleşi au afirmat că această taxă este prea mare şi au cerut reducerea ei.
Directorii unor şcoli din Timişoara care au datorii către Aquatim şi Colterm solicită să folosească banii proveniţi din închirerea unor spaţii în aceste unităţi de învăţământ pentru achiziţia de laptopuri şi chiar maşini de teren, a afirmat primarul Gheorghe Ciuhandu. Edilul consideră aberantă această situaţie.
Mai mulţi consilieri municipali au avut iniţiativa de a scoate la licitaţie pieţele din Timişoara. În urma negocierilor purtate cu Executivul Primăriei Timişoara, în discuţii pentru concesionare au mai rămas trei pieţe: Bălcescu, Soarelui şi Freidorf. După jumătate de oră de discuţii în plen, marţi, aleşii locali şi-au dat seama că două dintre pieţe sunt în litigiu, iar una... nu există.