
Primăria Timișoara amână cu încă șase luni plimbările pe Bega. Indirect, consilierii locali prelungesc termenul limită de pornire a sistemului de transport public pe canal, acesta fiind stabilit la 31 decembrie 2017. În cazul în care nu se votează prelungirea, primăria ar putea da înapoi Uniunii Europene banii primiți pentru reabilitarea malurilor Begăi.
Angajatorii timişeni trebuie să se pregătească de organizarea uneia dintre cele mai importante operaţiuni fiscale anuale. Este vorba de depunerea fişelor fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii, formularul 210. Termenul limită de îndeplinire a obligaţiilor este 29 februarie.
România
Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în 1 iulie 2022 intră în vigoare un nou regulament privind roamingul în interiorul UE, care extinde regulile actuale și aduce noi completări.
România
Reprezentanții CFR SA au anunțat că în perioada în care sunt preconizate temperaturi care vor depăși 37-38 de grade Celsius, vor fi luate măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Una dintre măsuri se referă la reducerea vitezei dacă temperatura în șine depășește 50 de grade.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara deschide în 4 iulie procesul admiterii de vară 2022. Studenții din țară și de peste hotare pot opta pentru oferta prezentată de cele 11 facultăți din cadrul universității. Se dă admitere la toate facultățile.
Ştiri sportive
Inițiativă pentru copii din partea unui tânăr de 35 de ani, polițist de penitenciare din forțele de intervenție, la Lovrin. Tânărul a deschis un club de box pentru copii, iar după patru luni cei mici au câștigat și primele meciuri.
România
În martie, în județul Caraș-Severin a fost organizată o tabără pentru 42 de tineri, din șase țări, în care aceștia și-au dezvoltat cunoștințele și abilitățile legate de identificarea și combaterea fenomenului de bullying. Tinerii au dezvoltat mai multe instrumente ce vor fi folosite pe viitor în campanii pentru combaterea acestui fenomen.
Ştiri din Timiș
Traseul Revoluției este un proiect cu o valoare totală estimată la aproape 4,3 milioane de euro. Deocamdată, municipalitatea oferă 792.999,99 lei (TVA inclus) pentru serviciile de proiectare.
România
Miercuri, 29 iunie, senatorii au adoptat un proiect legislativ care crește pedeapsa cu închisoarea pentru abuz sexual asupra unui minor, dar și pragul de vârstă în ceea ce privește consimțământul sexual. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional.
Ştiri din Timiș
Cea de-a 6-a ediție Arad Open Air are loc în perioada 8-10 iulie, în locul deja cunoscut petrecăreților din vestul țării - Aeroportul Arad. AOA este este cel mai mare festival de muzică electronică din zona Banatului și sărbătorește anul acesta cea de-a 6-a ediție împreună cu melomanii arădeni și nu numai.