tion.ro Web analytics

Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, vede drept o umilință pentru președintele PNL Timiș schimbarea lui Dan Idolu din funcția de director al Aeroportului Internațional Timișoara cu generalul Dorel Grădinaru, pe care îl consideră „omul lui Marcel Vela”. Social-democratul avertizează că mai e doar un pas până la fuziunea aeroporturilor din Timișoara și Arad, o mișcare încercată și în vremea guvernării PDL.
Localitatea Săcălaz a fost lovită de un scandal... educațional. Lucian Fota, directorul școlii din localitate, urmează să fie schimbat din funcție, acuzat de „derapaje emoționale”. Primarul din localitate spune că mai mulți profesori și învățători au avut nevoie de consiliere psihologică, dar managerul școlii are suportul părinților elevilor, care vor chiar să protesteze.

România

Aplicație care captează numărul de înmatriculare, testată de poliție. Se află dacă mașina are asigurare sau nu
Poliția Română testează o aplicație de mobil prin care ar putea fotografia și filma numerele de înmatriculare și ar putea afla, în câteva secunde dacă o mașină este asigurată sau nu. Aplicația va deveni operațională în acest an.

România

Corul Madrigal, în premieră la Festivalul Internațional Shakespeare din Craiova
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține la Filarmonica din Craiova spectacolul „Shakespeare – Sunet și Cuvânt”, la Festivalului Internațional Shakespeare. Un spectacol dedicat artei epocii elisabetane, în care îl va avea ca invitat special pe actorul Emil Boroghină, fondatorul festivalului în 1994.

România

Manelistul Jador, în centrul unui nou scandal, la Arad
Acuze între manelistul Jador și administratorii unei săli de evenimente din Arad. Acesta cere banii pentru un concert pe care nu l-a mai susținut. 2

Eveniment

UPDATE. Alarmă cu bombă în centrul Timișoarei
Alertă, luni seară, în zona centrală a Timișoarei. Polițiștii și pompierii au evacuat centrul comercial Bega după ce un individ a sunat la 112 și a anunțat că în zona etajului al doilea ar fi plasată o bombă. UPDATE. Alarma s-a dovedit a fi falsă. UPDATE. Polițiștii l-au depistat pe cel care a sunat la 112. Este vorba despre un tânăr de 15 ani care ar fi anunțat plasarea unei bombe și în ianuarie, la Liceul Catolic. 1

Ştiri din Timiș

CJ Timiș acuză Primăria Timișoara că îi pune bețe în roate cu viitoarea parcare supraterană din centrul orașului
Parcarea supraterană ce ar urma să fie ridicată lângă Hotel Timișoara, pe locul fostului Comisariat Județean Zonal, unde acum este tot o parcare a CJT, rămâne deocamdată la stadiul de intenție. 3

Capitala Culturala

Teatrul German, invitat la Festivalul Euroregional de Teatru – TESZT
Teatrul German de Stat Timișoara a fost invitat la a 13-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru – TESZT, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara. Participă cu spectacolul „Leonce și Lena” de Georg Büchner, regizat de Niky Wolcz.

România

Marcel Ciolacu susține introducerea impozitului progresiv: Să facem un pas către ţările dezvoltate
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a pledat luni pentru introducerea impozitării progresive, în replică la declarațiile liberalilor, care se opun schimbării cotei unice de impozitare: „Să facem un pas către ţările dezvoltate”. 7

Ştiri din Timiș

Tot mai puțini profesori titulari și birocrație excesivă în universități. Avertismentul rectorului UPT
Universitatea Politehnica Timișoara se confruntă în ultimii ani cu o scădere a personalului didactic specializat de 10%. Specialiștii și studenții sunt în creștere, însă în cale le stă birocrația. Rectorul UPT se teme de un colaps al sistemului de învățământ și al pieței muncii.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici