Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost să vadă cum arată Sala Polivalentă de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”. Lucrările au demarat în urmă cu 14 ani și urmează să fie reluate după ce mai mulți ani au fost abandonate. CJT va susține financiar finalizarea investiției.
Firma clujeană SMZ Impex se află pe ultima sută de metri cu demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”. De asemenea, consilierii județeni au aprobat, miercuri, intrarea instituției în noua asociație sportivă „Știința Poli Timișoara”. Tot miercuri, aleșii au aprobat intrarea CJT în asocierea cu Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica pentru finalizarea sălii polivalente cu 2.500 de locuri de pe strada Podeanu.
Consilierii locali din Timișoara au aprobat joi, 5 octombrie, niște modificări în privința proiectului Sălii Polivalente, cel de a cărui realizare se ocupă Compania Națională de Investiții (CNI). Pe scurt, în titlul proiectului nu va mai apărea că aceasta are 16.000 de locuri, numărul final urmând să fie stabilit de abia după ce va fi realizat studiul de fezabilitate.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 aprilie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la proiecții, spectacole, petreceri și întâlniri pentru diverse pasiuni.

Eveniment

Rețea de țigări netimbrate, descoperită în Timiș în urma unor percheziții. O femeie a fot reţinută
Polițiștii din Recaș au descoperit aproape 25.000 de țigarete de contrabandă și mai multe produse susceptibile a fi contrafăcute, în urma a patru percheziții desfășurate VINERI în județul Timiș, într-un dosar în care o femeie a fost reținută pentru 24 de ore.

Eveniment

Bărbat cu interdicție în Timișoara, prins de polițiști în oraș
Un bărbat urmărit pentru încălcarea unei interdicții de a se afla în Timișoara a fost depistat de polițiști în gară, având asupra sa articole pirotehnice interzise.

Ştiri din Timiș

Păducel: beneficii uimitoare, proprietăți terapeutice și moduri de utilizare! Detalii la Enigma Plant!
Păducelul, o plantă medicinală cu o istorie bogată în utilizare tradițională, este apreciat pentru efectele sale benefice asupra sănătății cardiovasculare. Dar ce anume face ca păducelul să fie atât de special? În acest articol, vom explora în detaliu compoziția, beneficiile, modalitățile de utilizare și precauțiile necesare pentru a te asigura că profiți la maximum de această resursă naturală valoroasă. Descoperă cum păducelul poate deveni un aliat de încredere în menținerea sănătății tale.

România

USR, apel la responsabilitate către PSD: „Crizele politice se fac la București, dar se plătesc în fiecare casă!”
USR cere PSD „să înceteze jocul cu economia” și să rămână la guvernare, avertizând că o eventuală ieșire ar declanșa o criză politică cu efecte directe asupra românilor. Partidul invocă riscuri precum pierderea fondurilor PNRR, scumpiri și creșterea dobânzilor. 1

Ştiri din Timiș

Peste 100 de funcționari și polițiști locali din Timișoara vor fi dați afară. Primăria încearcă iar și desființarea DGPLMSTF
Un nou val de concedieri lovește Primăria Timișoara: peste 220 de posturi ar urma să fie desființate, în urma OUG 7/2026. Aproape jumătate sunt ocupate, iar restructurarea vizează mai multe direcții și instituții municipale, inclusiv Poliția Locală și celebra DGPLMSTF.

Capitală Culturală

Ecoul unei epoci de muncă grea: o lume nouă peste ruinele vechilor fabrici și vremuri
„Un omagiu adus rezistenței umane, o meditație asupra tăcerii, o expoziție despre degradare și renaștere”: astfel își definește artistul Daniel Brici expoziția personală „Topografii ale disoluției / Topographies of Dissolution”, care se va deschide săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă Timișoara (MNART).

Eveniment

Șofer rănit după un impact cu un tramvai în zona Dâmbovița din Timișoara
Vineri, pompierii intervin la un accident rutier la intersecția Bulevardului Dâmbovița cu strada Banatul din Timișoara, între o mașină și un tramvai. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici