Un timișorean care a adus gustul Asiei de Sud-Est mai aproape de români a fost recompensat oficial pentru eforturile sale. Ambasadorul Republicii Indonezia în România și Republica Moldova, Meidyatama Suryodiningrat, s-a aflat sâmbătă într-o vizită informală la Timișoara, unde i-a oferit o distincție lui Dragoș Dubină.
Președintele AUR, George Simion, a fost premiat în Statele Unite de organizația conservatoare Republicans for National Renewal, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Trump Kennedy Art Center, pentru activitatea sa politică. Distincția reflectă aprecierea acordată de partea americană implicării sale și rolului Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, considerat „un actor pro-transatlantic".
Ştiri din Timiș
Preotul Mladenov Svetozar a transmis, prin intermediul paginii sale de Facebook, un mesaj profund despre lupta invizibilă pe care mulți oameni o duc în tăcere, în ciuda unei lumi aparent hiper-conectate.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește să găzduiască una dintre cele mai importante manifestări culturale dedicate tradițiilor populare din Europa.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Enyedi Delia Lidia, medic primar stomatolog, vorbește despre cele mai frecvente greșeli pe care pacienții le fac în îngrijirea orală de zi cu zi, importanța controalelor stomatologice periodice și semnele timpurii ale problemelor dentare care nu ar trebui ignorate.
Utile
Marți, 16 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 16 iunie, puteți merge la un concert, la teatru sau la expoziții.
România
Cătălin Predoiu este luat în calcul pentru șefia Senatului, iar Nicoleta Pauliuc pentru Ministerul Apărării, potrivit unor surse. Alexandru Nazare rămâne favorit la Finanțe, în timp ce premierul desemnat, Adrian Veștea, începe negocierile pentru obținerea votului de învestitură.
5