
Informarea este unul din pașii esențiali pentru ca pacientul să fie liniștit atunci când trebuie să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Specialiștii spun că e importantă examinarea de dinainte de operație pentru ca anestezia să poată fi făcută în concordanță cu fiziologia pacientului și cu istoricul său medical. Medicul anestezist dr. Mihaela Gica- medic primar Anestezie Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Clinic CF din Timișoara, vine cu informații pentru ca pacienții să se teamă mai puțin de procedură.

Intervenția chirurgicală toracică, care a fost realizată în Centrul de Chirurgie Toracică de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, a fost prima în care s-a folosit o metodă hibridă, care a combinat chirurgia video asistată, efectuată cu ajutorul unui toracoscop, cu chirurgia clasică - toracotomia convențională. S-a intervenit pe o tumoră.
Cinema
Un eveniment unic în Timișoara va aduce pe marele ecran un film cu interpretare în limba semnelor, într-o formă accesibilă și pentru persoanele cu deficiențe de auz.
România
Candidatul independent Nicușor Dan, s-a prezentat luni seară la dezbaterea Digi 24, iar liderul AUR, George Simion, nu a venit.
2
Capitală Culturală
200 de artiști vor urca, vineri, pe Scena Sălii Capitol din Timișoara. Publicul este invitat să descopere una dintre cele mai spectaculoase lucrări ale romantismului francez: „Damnațiunea lui Faust” de Hector Berlioz. Lucrarea va fi prezentată de Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara și Orchestra și Corul Filarmonicii Arad, vineri, 16 mai.
Ştiri din Timiș
Bucătăria este, fără îndoială, una dintre cele mai importante încăperi dintr-o locuință. Este locul în care ne începem ziua cu o cafea, în care gătim cu drag pentru cei dragi și, adesea, spațiul în care se adună toată familia. Din acest motiv, este firesc să ne dorim o bucătărie plăcută, funcțională și armonios decorată. Vestea bună este că nu ai nevoie de un buget mare sau de o renovare completă pentru a-i schimba radical înfățișarea. Cu puțină creativitate, poți obține un efect impresionant fără să-ți golești contul.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada pe trotinetă electrică, pe trecerea de pietoni. Șoferul, tot în vârstă de 19 ani, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
10
Mapamond
Kremlinul a calificat luni drept inacceptabil ultimatumul adresat Rusiei de Ucraina și de aliații europeni ai acesteia, care au cerut Moscovei să accepte de luni, 12 mai, un armistițiu pentru 30 de zile, amenințând-o că în cazul unui refuz va fi supusă unor noi sancțiuni, scrie Agerpres.
2
România
Jumătate dintre elevii de liceu din România nu iau nicio măsură atunci când întâlnesc o informație falsă, arată cel mai recent studiu realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Concluzia reflectă o problemă mai profundă, lipsa educației privind importanța de a fi corect informat, atât în familie, cât și în școală.