Timp de aproape două luni, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Timiș au verificat majoritatea ștrandurilor și bazinelor aflate în evidențele lor.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş, dar şi inspectorii de la direcţia regională a acestei instituţii se mută din nou, pentru a treia oară în trei ani. Angajaţii, atât cei de la Comisariatul Judeţean, cât şi cei de la Comisariatul Regional, sunt nevoiţi să se mute din nou din cauza condiţiilor pe care le au în sediul pe care l-au ocupat recent.
Nemulţumit de modul în care arată Timişoara, devenită bătaia de joc a firmelor care duc în subteran reţelele de telecomunicaţii şi lasă dezastru în urma lor, un ales local s-a gândit să le dea de lucru pensionarilor: să îi trimită prin oraş să vadă ce nu este în regulă, pentru ca mai apoi aceştia să sesizeze primăriei problemele. Să facă „o activitate de urmărire”, a propus consilierul Nistor Geană, hotărât să iniţieze şi un proiect de hotărâre în acest sens. Alesul s-a gândit şi la o recompensă pentru ”inspectorii” de ocazie ai primăriei sau noii ”pensionari constatatori”: reduceri de impozite!
Direcţia Regională de Finanţe Timişoara a fost luată la puricat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Condusă de preşedintele ANAF, Ştefan Diaconu, delegaţia a verificat activitatea instituţiei din teritoriu după primele zece luni. Mai mult, inspectorii au anunțat o serie de modificări în activitatea din teritoriu.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că au revenit muncitorii pe șantierul drumului de legătură DN 59 – Autostrada A1, după ce aceștia au fost liberi de sărbători.
Ştiri din Timiș
În 2024, Continental Anvelope Timișoara a demonstrat că responsabilitatea socială înseamnă mai mult decât simple declarații de intenție. Printr-o serie de inițiative remarcabile, compania a reușit să susțină sănătatea, educația, cultura și protecția mediului, dar și să ofere sprijin concret celor care aveau nevoie.
Utile
Vineri, 17 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 17 ianuarie, puteți merge la ateliere, piese de teatru sau la un film.
Ştiri din Timiș
Despodobește bradul alături de noi, în Iulius Town! Sărbătorile s-au încheiat, iar acum este timpul pentru „Marea Descrăciuneală”. Pe 18 ianuarie 2025, elfii Moșului vor da jos decorațiunile led din brad, iar tu poți pleca acasă cu una dintre ele. Ornamentele led vor deveni cel mai cool decor pentru fotografiile tale de pe Instagram. Mai mult, pentru o postare trendy, ai nevoie și de ținute deosebite, așa că profită de Winter Sale, cu reduceri de până la 70% în Iulius Town!
Mapamond
Regizorul și scenaristul David Lynch, care a radicalizat filmul american cu o viziune artistică întunecată și suprarealistă în filme precum „Blue Velvet” și „Mulholland Drive” și serialul TV „Twin Peaks”, a murit, potrivit Variety. Avea 78 de ani.
Cinema
Cinema Studio din Timișoara începe programul cultural din acest an cu o serie de proiecții dedicate comemorării victimelor Holocaustului.
Mapamond
Atac cu cuțitul la un liceu din Slovacia. Un tânăr de 18 ani a înjunghiat mortal două persoane și a rănit o a treia. A fost reținut la scurt timp după incident