Primăria Timişoara va continua anul acesta lucrările la Inelul IV de circulaţie, cel mai periferic al municipiului de pe Bega, care va funcţiona ca o şosea de centură până la finalizarea acestei lucrări.
Cel mai important inel de circulaţie al oraşului Timişoara, inelul IV, a fost finalizat până acum în proporţie de 30%, estimează reprezentanţii primăriei. Străzile care formează acest inel au fost reamenajate şi asfaltate. În prezent, şoferii pot ajunge din spatele Gării de Nord până în Calea Lipovei, la Pădurea Verde, pe acest inel.
Bozankaya, producătorul de mijloace de transport ecologice, prezent și la Timișoara, a livrat în Istanbul primul metrou fără șofer din Turcia.
Preotul paroh al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bocsig a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă.
Programul „USA Visa Facilitation” va fi disponibil până în 2024 pentru cadrele didactice din învățământul superior din România. Acestea vor putea obține mai ușor vizele B1/B2, pentru călătorii în scop de afaceri sau călătorii în scop turistic.
Compania Google a transmis într-un comunicat recent că investighează ce s-a întâmplat în cazul unor utilizatori Google Drive care au reclamat că le-au dispărut fișierele recente.
Vineri, 1 Decembrie, lugojenii sunt așteptați să ia parte la evenimentele pregătite cu ocazia Zilei Naționale a României. În prima parte a zilei au loc ceremonia militară și defilarea detașamentului de onoare, iar după-masa, Ansamblul Folcloric „LUGOJANA” va susține un spectacol.
Ozzy Osbourne a dezvăluit că medicii i-au descoperit o tumoare care a trebuit îndepărtată, la nivelul coloanei vertebrale.
Meniscurile sunt niște formațiuni cartilaginoase în forma literei „C”, localizate între cele două oase ale articulației genunchiului (femur și tibie). Rolul lor este acela de a oferi stabilitate sporită, de a absorbi șocurile și greutatea corpului, dar și de a lubrifia articulația genunchiului. Pe termen lung, leziunile produse la nivelul meniscurilor pot duce la modificări degenerative ale articulației genunchiului, precum formarea de osteofite, degenerarea cartilajului, îngustarea spațiului articular și osteoartroza. Mai multe ne explică fizioterapeutul Radu Butu.
ADVERTORIAL. Un incendiu devastator a distrus, în prag de iarnă, casa și agoniseala de o viață a familiei colegei noastre Manuela Pursaga. Manuela lucrează într-una din locațiile Las Vegas din Timișoara și locuia, până de curând, în comuna Șag.