Un bărbat a avut parte de o moarte cumplită, joi, în localitatea Gruni din județul Timiș, după ce o combină i-a retezat picioarele.
Comuna Belinţ se află plasată pe drumul european ce duce de la Timişoara la Lugoj, iar traficul intens de pe această arteră reprezintă una din probleme pentru locuitori. Se circulă în viteză, căci acum (după „lupte seculare”, care au durat opt ani!) şoseaua e în stare bună, deşi unele plombări au apărut deja.
Locuitorii din Chizătău şi cei din Gruni alături de goştii lor au petrecut aseară la Ruga Satului. La 8 septembrie, creştinii au sărbătorit Naşterea Maicii Domnului, adică Sf. Maria Mică.
9 septembrie - zi de sărbătoare pentru satul Gruni. Cu mic, cu mare, de Santamarie mica, locuitorii din Gruni şi nu numai vor petrece. Ruga din acest an , îi va avea ca invitaţi pe interpreta de muzică populară Andreea Voica şi formaţia lui Dean Galetin.
Ştiri din Timiș
Zoltan Kovacs, fondatorul săptămânalului Agenda, lansează versiunea în limba engleză a Calendarului Timișorean la Bruxelles. Versiunea în limba română a cărții a fost lansată în toamna anului trecut, la Timișoara. Cartea, tip calendar, cuprinde între filele sale momente ale istoriei Timișoarei – oameni, locuri, clădiri și evenimente ale urbei, de-a lungul timpului.
Eveniment
Avertizarea Cod Galben de vremea rea le-a dat bătăi de cap pompierilor din Timișoara. În ultimele ore, aceștia au fost chemați să degajeze copaci căzuți, cabluri, precum și un panou publicitar.
România
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) transmite că în mediul online se propagă o nouă campanie malițioasă, prin intermediul mesajelor pe social media, în special pe Facebook. Citiți cu atenție orice mesaj care conține link-uri sau atașamente, înainte de a face orice acțiune!
Ştiri din Timiș
Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării, inclusiv pentru Banat.
Eveniment
Dosar penal pe numele unui bărbat de 36 de ani, la Timișoara. El este cercetat penal după ce s-a apropiat de soție la mai puțin de 200 de metri. A fost reținut pentru 24 de ore.
Ştiri din Timiș
Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara caută să achiziționeze prin intermediul unui anunț postat pe platforma SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice unele echipamente și servicii pentru terminalul plecări curse externe. Suma disponibilă este de 47.305.250 lei fără TVA, adică aproximativ zece milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Sunt, din nou, probleme la Pasajul Michelangelo. Printr-o fisură formată în peretele drept al pasajului subteran se scurge apă. Viceprimarul Ruben Lațcău susține că nu există niciun pericol pentru traficul rutier.
13