Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Cel mai longeviv festival de blues și jazz al Timișoarei, Gala Kamo, ajunge în acest an la cea de-a 25-a ediție. Un festival cu o estetică impecabilă, blues și jazz veritabil, cu muzicieni devotați, un festival care și-a educat, în timp, publicul și, mai ales, a reușit să-și păstreze, crescând, atmosfera de festival pentru prieteni. Ediția 2015 a Galei Kamo aduce la Timișoara artiști din Germania, Ungaria, Franța, Polonia și România. Bega Blues Band, veteranii blues-ului în Timișoara, lansează în acest festival un nou album: Brassica Soup.
Pentru fidelii ei de peste două decenii, Gala Blues -Jazz de la Timișoara este ca o strigare festivă a catalogului, ca o întâlnire cu prietenii, la banchet. Pentru cei mai noi veniți în arca ei, e un prilej excelent de a se convinge că și în estul Europei jazz-ul sună și trăiește bine. Cea de-a XXIII-a ediție a festivalului care poartă numele fondatorului său, Kamo, i-a readus pe scena Capitol pe Gyarfas și Krstic, pe Liviu Butoi cu Mircea Tiberian, pe timișoreanul de multă vreme neauzit în urbe, Puiu Minda, ex-Crepuscul.
Din delta fluviului Mississippi până în teritoriile experimentale ale sunetului s-a întins harta sonoră a Galei Blues-Jazz 2011 la Timișoara, populată cu fidelitate de un public admirabil și ”cartografiată” de Florian ”Moșu” Lungu. Sute de timișoreni au fost prezenți în sala Capitol, sâmbătă, la prima seară a Galei Kamo, asistând la revenirea, după 25 de ani, pe o scenă din urbe, a toboșarului Eugen Gondi.

Ştiri din Timiș

Tatăl și fratele unui elev, reținuți după ce un profesor a fost bătut în curtea unei școli din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma conflictului de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Potrivit IPJ Timiș, cei doi sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Mapamond

Al doilea caz de Ebola, confirmat în Kenya. Pacientul este rudă cu bărbatul care a murit în Nairobi
Kenya a confirmat al doilea caz de Ebola din istoria țării, după ce o rudă a unui bărbat care a murit săptămâna trecută într-un spital din Nairobi a fost testată pozitiv pentru virus. Autoritățile sanitare monitorizează persoanele care au intrat în contact cu primul pacient, iar până acum au reușit să identifice și să găsească 113 dintre cele 128 de contacte, relatează The Telegraph.

România

Dominic Fritz va propune ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele USR, Dominic Fritz, va propune ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce PSD a anunțat că va intra la guvernare și va susține noul Executiv în Parlament. Propunerea va fi discutată vineri, în Comitetul Politic al USR.

România

Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență. Aeroportul Timișoara, printre creditori
Tribunalul București a respins cererea prin care compania aeriană AnimaWings solicita deschiderea procedurii insolvenței. Instanța va analiza separat cererile creditorilor, printre care se află și Aeroportul Internațional Timișoara, la un termen stabilit pentru 11 noiembrie, relatează Agerpres. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare.

România

UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare alături de Luca Niculescu. Social-democrații vor susține noul Guvern în Parlament
Partidul Social Democrat (PSD) a decis să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și să susțină noul Executiv în Parlament, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare și să susțină Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, a anunțat președintele partidului, Sorin Grindeanu, la o declarație de presă.

Eveniment

Noi detalii în cazul profesorului bătut în curtea unei școli din Timișoara. Elevul pe care l-a certat s-a întors la școală cu părinții și fratele mai mare
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș prezintă noi informații în cazul bătăii din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara, unde un profesor de educație fizică și sport a fost agresat de mai multe persoane.

România

PNL ar putea vota Guvernul Niculescu, dar vrea să rămână în opoziție. Liberalii discută un acord cu premierul desemnat
Grupurile parlamentare ale PNL au votat consultativ pentru susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar și pentru ca partidul să rămână în opoziție și să poată încheia un acord cu acesta, relatează Agerpres. Decizia finală urmează să fie luată de Biroul Politic Național al liberalilor.

România

Viitoarele mame vor putea avea un însoțitor în sala de naștere. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților
Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului între secțiile aceleiași unități medicale, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților, relatează Agerpres. Actul normativ prevede și măsuri pentru protejarea intimității pacientelor, precum și pentru menținerea mamei și a nou-născutului împreună după naștere.