Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a anunțat decesul asistentei medicale principale Lena Groza, membră a echipei Blocului Operator I. Lena Groza s-a născut în iulie 1966 și a decedat ieri, 18 noiembrie, la vârsta de 59 de ani.
1
Ştiri din Timiș
Mai mulți dumbrăvițeni și-au lăsat deșeurile la poarta centrului de colectare, închis în momentul în care au ajuns cu mașinile. Deși s-au declarat revoltați, oamenii au fost amendați usturător, primăria reamintind că programul este afișat clar, iar abandonarea gunoaielor este sancționată drastic.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță finalizarea ediției 2025 a proiectului „Verde-n Față”, o inițiativă educațională și civică ce a reunit elevi și studenți timișoreni într-un demers menit să încurajeze implicarea tinerei generații în viața urbană.
Sănătate
Medicii timișoreni atrag atenția asupra uneia dintre cele mai grave afecțiuni respiratorii cronice: Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC), de Ziua Mondială de Luptă Împotriva BPOC, marcată pe 19 noiembrie. Considerată o boală care poate fi prevenită, dar dificil de tratat odată instalată, BPOC este a treia cauză de deces la nivel global, cu peste 3 milioane de victime anual.
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali au verificat în ultima săptămână camioanele care tranzitează Timișoara și ignoră restricțiile de tonaj. Șoferii prinși fără documente sau cu acces interzis au primit 42 de amenzi, însumând aproape 70.000 de lei. Cele mai multe probleme au fost pe străzile Antenei, Podgoriei și Regele Ferdinand.
1
România
România se confruntă cu o creștere fără precedent a cazurilor de abuz și exploatare sexuală a copiilor în mediul online. În primele zece luni din 2025, linia de raportare Esc_ABUZ a Organizației Salvați Copiii a primit 43.223 de sesizări, de peste două ori mai multe decât pe tot parcursul anului trecut (19.369). Volumul materialelor abuzive identificate este de peste 85.000 de imagini și videoclipuri pe servere din România, distribuite prin aproape 79.000 de link-uri ulterior închise de autorități.
Ştiri din Timiș
Timișoara înseamnă tradiție, cultură, diversitate, dar și deschidere față de tehnologie. Prin premierele tehnice pe care le-a găzduit, Timișoara a reprezentat de-a lungul timpului un exemplu pentru întreaga țară. Astăzi, municipiul poate să-și asigure o formă de energie curată, eficientă, abundentă, dintr-o sursă regenerabilă, care să susțină dezvoltarea, fără compromisuri de mediu. Prin sistemul geotermal în buclă închisă, o bogăție naturală proprie – căldura internă a Pământului – se poate transforma în confort pentru timișoreni și poate susține dezvoltarea echitabilă a comunității.