Aproape 260 de milioane de lei este valoarea la care a fost estimată realizarea drumului care duce spre autostradă de pe Calea Aradului, din dreptul localității Sânandrei. Drumul, pe două benzi, pe fiecare sens, urmează să facă legătura între șoseaua spre Arad și autostradă, urcarea de la Giarmata. Practic, tronsonul de 10 kilometri începe de la intersecția cu Sânandrei, pe drumul spre Arad (DN 69) și merge spre Giarmata, unde este urcarea pe autostradă, trecând prin zona Becicherecului.
Lucrările la drumul care leagă Calea Aradului de Autostrada A1 pot începe în curând. Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, prezentă joi la Timișoara, a dat asigurări că în luna septembrie se va semna contractul cu Compania Națională de Infrastructură Rutieră, care va scoate la licitație proiectarea și execuția.
Ştiri din Timiș
Marți, 12 noiembrie, odată cu învestirea primarului Dominic Fritz în al doilea său mandat, a avut loc și cea a noilor consilieri locali. De fapt, noi propriu-zis sunt doar 15, restul având experiență anterioară. Unul dintre consilierii locali este chiar la al cincilea mandat consecutiv.
Ştiri din Timiș
Asociația Merida oferă copiilor din Timișoara programul de educație informală „Hobby Lobby Timișoara”. Copiii au parte de activități gratuite, care îi ajută să își petreacă timpul liber într-un mod prielnic dezvoltării abilităților în diverse domenii.
Cinema
Cinema Victoria, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme, aduce publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul programului „Cinemateca Itinerantă”, dedicat filmelor clasice românești.
Ştiri din Timiș
Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la simpozionul „Efecte de ecou”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la publicarea cărții „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu.
România
Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a murit miercuri, 12 noiembrie, într-un restaurant din Brașov, potrivit HotNews.ro.
Ştiri din Timiș
Arheologii au găsit aproape de Timișoara structuri de locuințe din lut, care ne arată stilul de viață al vechilor comunități. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic, popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani.
România
Low Gear Timișoara revine cu ediția din acest an a campaniei umanitare „Străbatem munți și aducem zâmbete”. Se strâng donații pentru copiii și bătrânii care trăiesc în cătunele izolate din munți.