Constructorii celor două loturi de autostradă din zona de vest a României vor fi monitorizați permanent de Ministerul Transporturilor și Compania de Drumuri pentru a respecta termenele de construcție asumate prin contracte. Dacă cele două porțiuni din Lugoj – Deva sunt destul de avansate, iar riscurile pentru constructori sunt mai mici, probleme ar putea avea firmele care realizează alte tronsoane, ministerul urmând să creeze comandamente speciale care să stea cu ochii pe constructori.
Patru ani mai târziu de la finalizarea proiectului tehnic pentru campusul școlar Lenau, oficialii Primăriei Timișoara au reușit să lanseze și licitația pentru execuție. Valoarea investiției este de 13 milioane de euro, sumă care va fi luată din bugetul local. Totodată, PMT caută executant și pentru noile străzi din zona Oituz, promise tot în 2014.
Deşi este deschis circulaţiei pe porţiunea dintre Traian Vuia şi Margina, lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva mai are încă lucrări care trebuie efectuate. Desigur, nu vorbim despre celebra porţiune cu tuneluri, dar societatea de construcţii are de făcut operaţiuni la Centrul de Întreţinere şi Coordonare.
Constructorul primului lot al autostrăzii Nădlac – Arad rămâne în continuare pe şantier şi pentru lotul 2. În urma unei licitaţii deschise, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a acordat asocierii Astaldi SpA – Max Boegl România SRL şi lucrările de finalizare a lotului doi, cel rămas fără constructor în urma falimentului firmei care s-a ocupat inițial de acest tronson.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. OESL Timișoara anunță inaugurarea unei noi clădiri, marcând un pas important în extinderea capacităților sale de cercetare și dezvoltare.
Ştiri din Timiș
La aproape 30 de ani de la realizare, „Dolce far niente”, unul dintre cele mai puțin cunoscute, dar și cele mai ambițioase filme semnate de regizorul Nae Caranfil, va putea fi văzut în premieră în cinematografele din România, într-o versiune restaurată și remasterizată în format 4K. Timișorenii îl pot urmări vineri, 24 iulie, la Cinema Victoria.
Mapamond
Un test ADN făcut din curiozitate i-a adus unei tinere regizoare o descoperire care i-a schimbat complet viața. Sophia Maddox a aflat că este nepoata lui Charles Manson, unul dintre cei mai cunoscuți criminali și lideri de cult din istoria Statelor Unite, iar experiența sa va fi prezentată într-un documentar.
Eveniment
Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață în comuna Coșava, pe DN68A. Două persoane au fost descarcerate din autoturismul implicat în impactul cu un autocamion și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
România
O eclipsă totală de Soare va avea loc luna viitoare, pe 12 august, și va traversa regiuni din Arctica și vestul Europei, oferind un spectacol astronomic spectaculos în țări precum Islanda și Spania. Din România, fenomenul va putea fi observat parțial în anumite zone din vestul și nord-vestul țării.
Sănătate
Angajații din sistemul public de sănătate și asistență socială intră luni, 20 iulie, în grevă de avertisment. Între orele 9 și 11, membrii Federației SANITAS din întreaga țară, inclusiv din județul Timiș, protestează față de proiectul noii legi a salarizării și față de măsurile economice adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Turism
O vacanță în Grecia înseamnă plaje spectaculoase, taverne primitoare și localnici renumiți pentru ospitalitatea lor. Totuși, dincolo de peisaje și gastronomie, există diferențe culturale care îi pot pune pe turiști în situații stânjenitoare. Un gest aparent banal, făcut din reflex, poate fi interpretat ca o insultă, chiar dacă intenția este cu totul alta.