
Cu o grămadă de bani în conturi, dar aflată în imposibilitate să-i folosească aşa cum vrea, Universitatea de Vest Timişoara a primit o veste surpriză. Pentru instituţia timişoreană Moş Crăciun pare să fi venit mai devreme - Ministerul Educaţiei va mai da 1,5 milioane de lei pentru căminul de studenţi pe care UVT ar trebui să-l ridice lângă podul Michelangelo. În plus, universitatea va putea folosi din banii proprii pentru noul cămin. Vestea proastă - banii trebuie cheltuiţi în acest an, asta deși constructorul se află în insolvenţă.
Construcţia noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara avansează. Lucrările au început în urmă cu circa un an şi s-a ajus la etajul II. În centrul oraşului va apărea practic o nouă unitate spitalicească, un imobil cu demisol, parter şi şase etaje.
Mapamond
Curte Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o hotărâre care a garantat dreptul femeilor americane la avort, timp de aproape jumătate de secol. Hotărârea nu a fost acceptată niciodată de biserică.
2
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a dispus vineri, 24 iunie, deschiderea circulației pe str. Măcin - Constructorilor, cu racord la strada Demetriade. Acest sector de drum face parte din Inelul IV și leagă Calea Sever Bocu de Muzeul Satului Bănățean, fiind o legătură nouă între nordul și nord-estul orașului.
Ştiri din Timiș
Atmosferă de festival, cinefili încântați de peliculele care urmează să ruleze, filme uluitoare și efervescența serilor de vară, toate se regăsesc în acest final de săptămână la Flight Cinema, care are loc la Iulius Town Timișoara. Micii iubitori de teatru sunt așteptați la teatrul de păpuși, unde vor afla „Aventurile unui pinguin”. Pe lângă vibe-ul de festival, vei putea face și o incursiune în lumea obiectelor vintage, la Târgul de Antichități, ce are loc în zona Iulius Expo.
Ştiri din Timiș
Buziaș se transformă sâmbătă într-un pol turistic pentru timișeni și vizitatori: va fi o zi care începe cu o piesă de teatru simbol și se termină cu muzică populară și dansuri tradiționale.
Ştiri din Timiș
Biroul Județean al USR Timiș l-a exclus din partid pe consilierul local USR Timișoara, Andrei Meșter, în ședința de joi.
3
Eveniment
Pedepse cu executare puse în aplicare de polițiștii timișeni în cazul familiei de asistenți maternali care au abuzat trei frați, în Timiș. Mama, tatăl și fiul au fost condamnați, în total, la 23 de ani și patru luni de pușcărie. Infracțiunile de care au fost găsiți vinovați sunt rele tratamente aplicate minorului, viol calificat în formă continuată, dar și viol calificat în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie.
2
Utile
Primăria Timișoara a anunțat vineri că lucrările de pe bulevardul Cetății generează modificări în circulația rutieră.
1
Ştiri din Timiș
Conform „Raportul național de diagnoză privind calitatea serviciilor publice municipale”, realizat de Societatea Academică din România și partenerii ei, Timișoara se clasează pe primul loc între reședințele de județ la capitolul transport public. Nu stă însă la fel de bine în ceea ce privește celelalte două domenii analizate: gestionarea deșeurilor și educația.
5