tion.ro Web analytics

E bine să alergi, e sănătos, dar e şi mai bine atunci când faci lucrul acesta pentru o cauză. Remus Sime, IT-istul din Timișoara care a inițiat în 2012 proiectul Alerg pentru o Cauză, organizează în perioada 6 – 7 septembrie 2014 a treia ediție de alergare caritabilă, prin intermediul căreia sunt colectate fonduri cu scopul de a fi date sub formă de burse unor elevi cu media la învățătură peste 9, în anul școlar precedent, și care provin din familii cu venituri modeste.
Timişoreanul Remus Sime a ales o metodă inedită pentru a ajuta elevii cu rezultate bune la învăţătură care provin din familii modeste. Miercuri, 15 mai, el a pornit într-o cursă de 200 de kilometri, urmând să parcurgă câte 50 de kilometri zilnic, între Timişoara şi Beiuş. Pe traseu el va colecta bani pentru tinerii care învaţă la Colegiul Naţional Samuil Vulcan din Beiuş.
ORADEA - Peste 87% dintre elevii bihoreni din anii terminali au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. Inspectorul şcolar general Dorel Luca a declarat că din cei 6.995 de elevi înscrişi la Bacalaureat în acest an, 6.396 au fost prezenţi şi 5.587 au promovat acest examen.

Sănătate

Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu tulpina Omicron în România
Au fost confirmate primele două cazuri de infectare cu tulpina Omicron a coronavirusului. Este vorba despre doi dintre pasagerii repatriați din Africa de Sud.

Sănătate

Aproape 2.000 de vaccinuri anti-Covid administrate în Timiș în ultimele 24 de ore
306.178 de oameni sunt vaccinați cu schema completă în județ, arată ultima raportare a Direcției de Sănătate Publică Timiș. Aproape 2.000 de vaccinuri s-au administrat în ultimele 24 de ore.

Ştiri din Timiș

Descoperă povestea Palatului Deschan, „locul primului Bazar din Timișoara”
Muzeul Național al Banatului continuă călătoria virtuală prin palatele din Timișoara. Puteți descoperi povestea Palatul Deschan și a proprietarilor/arhitecților care le-au creat. Dacă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea era considerată „cea mai reprezentativă clădire civilă în stil baroc”, la începutul secolului următor devine „una dintre cele mai frumoase clădiri în stil neo-clasic”.

Eveniment

VIDEO. Accident cu un mort și doi răniți pe Calea Șagului, trafic blocat
Trafic blocat pe ambele sensuri, sâmbătă după-amiază, pe Calea Șagului din Timișoara. Un bărbat a murit într-un accident rutier, iar alte două persoane au fost rănite.

Sănătate

Medici din Timișoara, în bisericile catolice. Vor vorbi cu oamenii despre importanța vaccinării și riscurile infectării cu Covid
Medicii din Timișoara organizează o acțiune de informare privind vaccinarea și riscurile infectării cu Covid-19. Aceasta va avea loc în bisericile catolice din municipiu. Cadrele medicale vor sta de vorbă cu enoriașii la finalul slujbei. 1

Ştiri din Timiș

Se caută voluntari cu experiență în business și IT pentru „remodelarea activității” Primăriei Timișoara
Primăria Timișoara caută voluntari „pentru activități de remodelare”. E nevoie de 15 oameni cu experiență în IT și „analiză de business”, dar care să lucreze gratuit pentru Primăria Timișoara, pentru a „remodela activitatea administrației locale”. Municipalitatea are regulament pentru voluntari din luna martie. 5

Eveniment

Certificate Digitale Verzi, la control! Amenzi date de polițiștii timișeni celor fără măști și certificate
Polițiștii timișeni împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș și pompierii din cadrul I.S.U. Banat continuă să verifice dacă normele anti-Covid sunt respectate. 1

Ştiri din Timiș

Rata de infectare cu Covid-19 scade sub 2/1000 în Timiș. Situația pe localități
Rata de infectare cu coronavirus este tot în scădere în Timișoara și în județ, unde ajunge sub 2 la mia de locuitori. În orașul de pe Bega incidența ajunge la 2,44 la mie sâmbătă, 4 decembrie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici