Evenimentul aduce în prim-plan fotografii semnate de regretatul Liviu Tulbure, surprinse în Decembrie 1989, într-o perioadă în care Timișoara devenea simbolul luptei pentru libertate și democrație. Imaginile reflectă forța oamenilor uniți de aceleași idealuri și emoția acelor zile istorice.
Expoziția nu se oprește doar la partea vizuală: textele „punctelor” 8, 11 și 12 din celebra Proclamație de la Timișoara, lansată pe 11 martie 1990, întregesc tabloul. Dintre acestea, Punctul 8 rămâne cel mai cunoscut și controversat, solicitând interzicerea temporară a accesului la funcții publice pentru foștii activiști ai Partidului Comunist Român și colaboratorii Securității.
Proclamația, redactată de membrii Societății Timișoara și lansată în Piața Operei, a reprezentat un apel puternic al societății civile către o Românie liberă, democratică și transparentă, într-o perioadă în care țara încerca să se desprindă de trecutul comunist.
„Prin această inițiativă, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Societatea Timișoara încurajează publicul să reflecteze asupra valorii memoriei colective și a idealurilor pentru care s-a ieșit în stradă, acum 35 de ani”, transmit reprezentanții instituției culturale.
Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9 și 17, la Galeria „Rotonda”, pe strada Miron Costin nr. 2. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!