Ziua Sfantului Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei

1Comentariu
Ziua Sfantului Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei
În fiecare an, la 30 noiembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, numit şi „Cel întâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Andrei a fost fiul lui Iona şi fratele lui Simon Petru, iar Evanghelia după Ioan menţionează că, înainte de a deveni ucenic al lui Iisus, a fost ucenicul Sf. Ioan Botezătorul (In. I, 35-40).

Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Până a ajunge aici, el a predicat în Asia Mica, de unde s-a îndreptat spre teritoriile amintite. Se spune despre el că a fost răstignit din ordinul guvernatorului Aegeas sau Aegeates, fiind legat de un stâlp (nu crucificat). Deşi tradiţia vorbeste de o cruce în formă de X, această variantă este relativ târzie (sec. al XIV-lea). Petru Hrisologul aminteşte ca a fost răstignit pe un copac.

Nu se cunoaşte nici data martiriului sau, care se pare că a avut loc fie pe vremea lui Nero (64-67), fie în timpul lui Domiţian (81-96).

Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al României. El a trăit, alături de ucenicii săi, mare parte a vieţii într-o peştera din judeţul Constanţa, loc considerat astăzi o adevărată Mecca a credincioşilor români.

Tot Sf. Andrei i se atribuie şi primele botezuri creştine de pe teritoriul ţării noastre, oficiate în secolul I după Hristos.

Codrina Diana Tomov

Foto: sfantulandrei.info



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor