Ziua Poştei, sărbătorită şi la Timişoara

1Comentariu
Ziua Poştei, sărbătorită şi la Timişoara
Cel mai vechi serviciu din lume, sărbătorit şi în oraşul de pe Bega. Direcţia Regională de Poştă Timişoara a sărbătorit cum se cuvine Ziua Mondială a Poştei. Clienţii instituţiei au avut surpriza să fie întâmpinaţi la intrarea în clădirea Poştei Mari de un cvartet de tromboane format din intrumentişti ai Filarmonicii Banatul. 

Data de 9 octombrie este sărbătorită pe plan mondial, fiind dedicată celui mai vechi serviciu prestat, cel de poştă. Istoria acestei zile a început în 1874, când 22 de state au semnat actul de constituire a Uniunii Poştale Universale – UPU. În ceea ce priveşte România, primele însemnări asupra existenţei acestui serviciu datează din evul mediu. Primul document privind existenţa serviciilor poştale datează din 1399 când, la Giurgiu, Mircea cel Bătrân a emis un Hrisov referitor la aceste servicii poştale. Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii din România, Legea telegrafo-poştală, a fost emisă pe 1 ianuarie 1865. În prezent, Direcţia Regională de Poştă Timişoara are în subordine patru judeţe: Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin. Organizaţia numără 3.200 de angajaţi, peste 850 de subunităţi poştale, 149 de oficii poştale, deservind un total de două milioane de locuitori care deţin 677 700 de cutii poştale.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor