Ziua Mondială a Apei, „degustată” şi la Timişoara

Ziua Mondială a Apei, „degustată” şi la Timişoara
Direcţia Apelor Banat, în parteneriat cu Aquatim şi cu alte câteva instituţii din oraş, se pregătesc de sărbătoare. Pe 22 martie este “Ziua Mondială a Apei”, care va fi sărbătorită printr-o serie de manifestaţii mai mult sau mai puţin… culturale.


Cel mai important eveniment va fi vizita ministrul
Mediului, Nicolae Nemirschi, în 19 martie. Pe
lângă aceasta însă, în
program există de toate pentru toţi. La
Muzeul Banatului de pildă, în perioada 17
– 22 martie, dacă veţi vizita
secţia de Ştiinţele Naturii veţi da
peste nişte ghizi… precoce! Mai exact, de
copilaşi care fac parte din cercurile de
Acvaristică, Ecologie şi Centrul de
Excelenţă EPIS din cadrul Palatului Copiilor.


Cei 100 de copii au făcut un curs interactiv, iar
acum sunt gata să vă fie ghizi. De asemenea,
tot în această perioadă, vizitatorii
vor putea urmări din oră în oră
filmul „Mlaştinile Satchinez –
Paradisul Păsărilor din Banat” şi
vor putea admira o serie de afişe create de copii
în cinstea Zilei Mondiale a
Apei
.


Centrul Cultural German din Timişoara s-a implicat
şi el în proiect, cu un workshop pe tema
apeii, intitulat „Lumea din apă”, la
care elevii clasei a II-a D din cadrul
Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” vor
descoperi lumea apei prin cântec, atelier de
creaţie şi poezie.


Centrul de limbi străine Babel Junior va organiza
atelierele „Water lab”, din 18
până în 20 martie, destinate
elevilor între 10 şi 14
ani, care vor învăţa prin intermediul
limbii engleze câteva principii legate de
apă.


Şi Fundaţia Diaspora va marca Ziua
Apei
printr-o serie de acţiuni, miercuri,
în 18 martie. Mai întâi va avea loc
un concurs interactiv pe grupe, cu
elevii claselor IX-X din cadrul
Liceului Teoretic Bela Bartok, după care membrii
fundaţiei îşi vor prezenta proiectul
„Bega şi Timişul care ne unesc”,
derulat în cursul anului trecut.


Nu în ultimul rând, Centrul Cultural
Francez a plănuit pentru 21 martie o serie de
manifestări mai deosebite. Mai exact, de la ora
10, va avea loc un atelier de desen pe tema apei, de la
11 va putea fi vizionat filmul animat
„Profeţia broaştelor”, la ora
12:30 Aquatim va expune o scurtă
istorie a apei potabile la Timişoara, iar totul va
culmina cu un concurs de… degustare de apă!

Porţi deschise la Staţia de
tratare a apei


Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Apei,
Aquatim anunţă că, joi,
în 19 martie, va deschide pentru vizitatori
porţile celei mai mari staţii de tratare a
apei din Timişoara. Este vorba de Staţia de
tratare a apei Bega, de pe strada Miriştei nr. 1.


Toţi cei interesaţi vor putea să o
viziteze începând cu ora 10. Pentru
planificarea şi organizarea vizitelor, puteţi
contacta Biroul Comunicare şi Relaţii Publice
al societăţii Aquatim, la
telefon 0256/201.370.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !