Ziua Editurii Eubeea, celebrata de Uniunea Scriitorilor din Timisoara

De S.P.D.
Ziua Editurii Eubeea, celebrata de Uniunea Scriitorilor din Timisoara
Eubeea, una dintre cele mai prestigioase şi longevive edituri din vestul ţării, va fi sărbătorită în cadrul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Organizată de Fundaţia Orient Latin şi USR Timişoara, Ziua editurii Eubeea va avea loc vineri, 2 noiembrie 2012, de la ora 12, la Sala de cenaclu a revistei Orizont. Cu acest prilej se vor lansa cinci cărţi semnate de Maria Niţu, Geo Galetaru, Marian Drumur, Costel Simedrea şi Nicolae Pătruţ. Cărţile şi autorii lor vor fi prezentaţi de către Cornel Ungureanu, Eugen Dorcescu, Adrian Dinu Rachieru, Ion Marin Almăjan, Dumitru Oprişor, Gheorghe Secheşan, Ionel Bota, Alexandru Moraru, Iosif Caraiman, Nicolae Irimia, Constantin Mărăscu şi Ilie Chelariu.

 

„Înfiinţată în 1993, la Timişoara, de Nina Ceranu, Editura Eubeea a publicat, de-a lungul anilor, sute de scriitori din zona de vest a ţării şi a susţinut, programatic, apariţia volumelor unor autori fără posibilităţi materiale sau dispăruţi dintre noi, între care amintim pe cele semnate de Damian Ureche, Victor Ţache Ţintoi, sau Iosif Costinaş. La 19 ani de la apariţie, depăşind obstacole ridicate de vremuri şi de oameni, împreună cu fundaţia tutelară, editura poate fi considerată una din entităţile pe care se sprijină literatura timişoreană, iar existenţa ei, în ciuda resurselor limitate, continuă se fie benefică pentru spaţiul banatic”, subliniază poetul Ilie Chelariu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor