Concertul va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 21, în Daos.
Planet of Zeus se numără printre cele mai apreciate formații rock din Grecia. Grupul s-a lansat în anul 2000 și pe atunci cântau oriunde aveau ocazia. Apoi, popularitatea Planet of Zeus a crescut tot mai mult, iar trupa are mereu showuri sold-out. De la lansare și până acum formația a scos pe piață trei albume, care s-au bucurat de recunoaștere la nivel internațional.
În vara lui 2016, Planet of Zeus a urcat pe scenă la Timișoara, în cadrul festivalului Revolution.
Pentru noiembrie membrii trupei pregătesc un show special, iar aceștia vor urca pe scenă alături de formațiile: Wish Upon A Star și Holy Motors. După vizita la Timișoara, Planet of Zeus va ajunge și la Cluj, urmând țări precum Polonia, Germania, Anglia, Irlanda, Franța, Cehia, Italia, Serbia și Grecia.
Prețul de intrare la concertul de pe 5 noiembrie este 30 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!