Zeci de mii de amenzi la nivel national, in primele zile ale minivacantei de Sfanta Maria

De Raoul Jurchela
1Comentariu
Zeci de mii de amenzi la nivel national, in primele zile ale minivacantei de Sfanta Maria
© Tion: Zeci de mii de amenzi la nivel national, in primele zile ale minivacantei de Sfanta Maria
Activitate intensă pentru polițiști, în primele zile ale minivacanței de Sfânta Maria, la nivel național. Oamenii legii au aplicat peste 22.000 de amenzi și au reținut peste 1.500 de permise de conducere. Cei mai mulți dintre șoferi au rămas pietoni după ce au urcat băuți la volan sau au depășit limitele de viteză.

Polițiștii din toată țara au fost la datorie în perioada 11-13 august. Aproape 10.000 de oameni ai legii au acționat atât pe linie rutieră cât și de ordine publică.

„În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 11-13 august a.c., au fost constatate 2.286 de infracţiuni, dintre care 726 contra persoanei, 870 contra patrimoniului și 368 la regimul siguranței rutiere. În această perioadă, au fost surprinși în flagrant 393 de autori de infracțiuni, față de 68 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 37 de persoane care erau urmărite au fost depistate de polițiști. Au fost aplicate 22.543 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.704.162 de lei, dintre care 3.892 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică. În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 16.948 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 144 pentru consum de alcool, iar 5.937 pentru viteză neregulamentară”, transmit reprezentanții IGPR.

Oamenii legii au confiscat și bunuri în valoare de 326.991 lei, au reţinut 1.539 de permise de conducere, dintre care 192 pentru consum de alcool şi 520 pentru viteză şi au retras 389 de certificate de înmatriculare auto.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor