Proiecțiile vor avea loc în perioada 24 – 26 iunie, în Grădina de Vară „Capitol”.
Prima peliculă va fi prezentată vineri, 24 iunie, de la ora 22. Este vorba despre „Noi trei sau nimic” (Nous trois ou rien), film realizat în 2015. Din distribuție fac parte: Kheiron, Leïla Bekhti, Gérard Darmon, Zabou Breitman.
Sâmbătă, de la aceeași oră, se va proiecta „Hai să trăim toți împreună! (Et si on vivait tous ensemble?), peliculă regizată de Stephane Robelin, în 2011. În film joacă actorii: Jane Fonda, Pierre Richard, Gerladine Chaplin, Guy Bedos și Daniel Brüh.
Zilele Filmului de Umor continuă și 26 iunie, când cinefilii se vor putea bucura de „Nuntă la Mendoza” (Mariage à Mendoza), din 2012. Filmul poartă semnătura regizorului Edouard Deluc, avându-i în rolurile principale pe Gustavo Kamenetzky, Nicolas Duvauchelle și Philippe Rebbot.
Intrarea la eveniment este liberă și toate filmele vor avea subtitrare în limba română. În caz de vreme nefavorabilă proiecțiile vor avea loc în Sala Capitol.
Citiți principiile noastre de moderare aici!