Weekend incarcat la Iulius Mall Timisoara

6Comentarii
Weekend incarcat la Iulius Mall Timisoara
Vrei mobilă nouă pentru locuință? Te plictisești și dorești să te relaxezi la un joc de table? Mereu ai vrut să vezi pe viu un spectacol de tango? Micuțul tău n-a văzut încă un teatru de păpuși? Toate acestea le-a pregătit Iulius Mall Timişoara pentru sfârșitul de săptămână care urmează.

De joi, 17 februarie şi până duminică, 20 februarie, Star Expo şi Iulius Mall îi aşteaptă pe bănăţeni la cea de-a VI-a ediţie a expoziţiei cu vânzare PROMOB 2011. Firme din România şi Ungaria sunt prezente la demisolul şi parterul complexului comercial cu piese de mobilier şi accesorii. Cei care doresc să-și schimbe aspectul locuinței, pot profita de moment pentru a căuta mobila potrivită pentru locuința lor. În cele patru zile de expoziţie vor putea fi achiziţionate bucătării, dormitoare, livinguri, canapele, mese, scaune, uşi de interior, mobilier de exterior, decoraţiuni şi materiale pentru amenajările interioare şi exterioare. Clienţii pot opta pentru proiecte realizate pe loc, la comandă.

Vineri, 18 februarie, iubitorii dansului au parte de un spectacol de tango argentinian. Dansatorii şcolilor Tango Vivo by Magnum Team Timişoara şi Tango Tangent Bucureşti vor fi prezenţi, de la ora 18, în food court-ul Almondo, pentru avanpremiera spectacolului Clases de Tango, care va fi prezentat pe scena Filarmonicii Banatul, sâmbătă seara. Show-ul demonstrativ face parte din manifestările dedicate Zilelor Tangoului Argentinian, găzduite de Timişoara în perioada 18-20 februarie.

Iubitorii competițiilor au pregătită la mall-ul timișorean prima prima etapă din sezonul 2011 al Campionatului de Table timisoreni.ro. Startul se va da sâmbătă, la ora 15, iar duminică, jocurile se vor relua de la ora 11. Taxa de participare este de 30 lei şi se achită în prima zi a etapei, între orele 13-14,45. Marele premiu al etapei este o excursie la Roma, pentru două persoane. Norocosul va primi premiul prin tragere la sorţi. Primii zece clasaţi vor fi răsplătiţi cu premii în bani, servicii şi produse.
Nici copiii nu au fost uitaţi. Duminică, 20 februarie, cei mici sunt aşteptaţi la o sesiune de teatru cu marionete la food court-ul Almondo, de la ora 12.

M.M. HOJDA



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor