Vremea se menţine geroasă în România

Vremea se menţine geroasă în România
Vremea geroasă a pus stăpânire pe România. În majoritatea regiunilor ţării, temperaturile au atins valori comparabile cu cele de la Polul Nord. Valorile termice din următoarele trei zile se vor menţine cu mult sub zero grade.

Joi, vremea începe să se încălzească uşor, însă nu suficient de mult încât să fie depăşită temperatura de îngheţ. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -6 şi 0 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi -2 grade. La munte, vremea se va menţine geroasă. Cerul va deveni mai mult noros şi îndeosebi noaptea va ninge slab, local în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali şi pe arii restrânse în restul zonei montane.

Prognoza pe următoarele trei zile

Marţi, vremea se va menţine geroasă, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, în estul şi sudul ţării şi local în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -15 şi -5 grade, mai ridicate în regiunile vestice, iar cele minime vor fi de la -24 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei până la -7, -6 grade în Banat şi Crişana. Cerul va deveni mai mult noros. Îndeosebi noaptea, va ninge slab, local în regiunile sud-vestice şi la munte şi izolat in rest. Vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi condiţii de ceaţă, asociată cu depunere de chiciură în regiunile extracarpatice. Presiunea atmosferica va scadea.

Miercuri , deşi valorile termice vor marca o creştere, vremea se va menţine geroasă dimineaţa şi noaptea îndeosebi in jumătatea de nord a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 şi 0 grade, uşor mai scăzute în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 şi -6 grade, mai scăzute în regiunile nordice. Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge, mai ales în sudul, centrul si estul ţării. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări în zona montană înaltă. Pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Presiunea atmosferica va continua să scadă accentuat.

Joi , vremea va continua să se încălzească uşor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -6 şi 0 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi -2 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, local în jumătatea de sud a ţării şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă.

Sursa: Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase