Vrem punctele înapoi!

3Comentarii
Vrem punctele înapoi!
Timişoara - Dosare solide. Gruparea FC Timişoara va înainta două dosare la FIFA, unul referitor la decizia TAS de depunctare şi unul privitor la palmaresul clubului, a declarat, într-o emisiune radiofonică, preşedintele Comitetului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian.

Reprezentanţii clubului timişorean colaborează cu cei mai buni avocaţi de la Zurich, specialişti în astfel de litigii. „Cei de acolo ne-au spus că situaţiile în care TAS revine asupra unei decizii sunt rare, dar că documentaţia noastră este foarte solidă şi avem şanse în ambele dosare”, a declarat Chivorchian, la Radio Timişoara. Oficialul timişorean a precizat că dosarul privind depunctarea va fi înaintat la începutul lunii octombrie, însă cel privitor la palmares cere mai mult timp. Clubul şi municipalitatea timişoreană intenţionau să constituie o delegaţie care să se deplaseze la Lausanne, dar forul european le-a transmis bănăţenilor că o audienţă nu este posibilă în această perioadă, din cauza programului încărcat din cupele europene.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor