Vreau şi eu la grădiniţă!

1Comentariu
Vreau şi eu la grădiniţă!
TIMIŞOARA - Şi-a luat copilul de mână şi a mers direct la Inspectoratul Şcolar. O mamă din Timişoara a ajuns ieri la capătul răbdării, pentru că de doi ani de zile se chinuie să îşi înscrie copilul la o grădiniţă din zona Calea Şagului şi nu reuşeşte.

Băiatul are cinci ani şi de fiecare dată când mama a intenţionat să îl ducă la grădiniţă, uşile i-au fost închise. Femeia ne-a spus plângând că lucrează şi nu are cu cine să îşi lase copilul iar educatoare spun de fiecare dată că nu mai au locuri. „Există o disfuncţionalitate în sistem, nu ar trebui să se ajungă la aşa ceva, problema trebuia rezolvată la nivel de grădiniţă”, ne-a spus Cornel Petroman, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Timiş care s-a ocupat de femeie şi i-a rezolvat problema.

Pe de altă parte inspectorii care se ocupă de grădiniţe spun că în zona menţionată există şi acum locuri, înscrierile copiilor în grădiniţă se pot face pe tot parcursul anului şcolar, în limita locurilor disponibile, pentru toţii copiii. Regula este valabilă şi pentru copiii care au peste 2 ani jumate. Părinţii care vor să-şi ducă copilul la o grădiniţă deşi acesta nu a împlinit 3 ani şi nu reuşesc la grădiniţele din cartierul unde locuiesc, pot cere sprijinul Inspectoratului Şcolar.

Sanda Lupean
sanda.lupean@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor