Vor să mai şi câştige

Vor să mai şi câştige
Timişorenii doresc să întrerupă nefericitul şir al înfrângerilor în acest retur.

Meciul cu dobrogenii e un bun prilej, pentru că nici
oaspeţii de sâmbătă nu parcurg o
situaţie prea fericită, mai ales din punct de
vedere economic. Spre deosebire de
Poli, cei din Medgidia au
reuşit, totuşi, în jocurile de acasă,
să-şi treacă în cont unele victorii cu
adversari de valori apropiate. Acelaşi lucru ar trebui
să-l facă „alb-violeţii”
în aceste ultime reprezentaţii în
faţa suporterilor proprii: cu CSM
Medgidia, Universitatea 
Cluj
şi CS Piteşti. Din
păcate pentru gruparea de pe Bega,
antrenamentele din această
săptămână au fost în efectiv
redus. Portarul Tcaciuc şi interul Şimicu s-au
întors doar de o zi de la reprezentativa de tineret.
S-au adunat şi câteva probleme medicale, pe
lângă Sărăndan şi
Cristescu, fiind şi Grasu. Primii doi
s-au confruntat cu accidentările de mai mult timp,
în timp ce Grasu a acuzat unele dureri la spate
încă de la antrenamentul de marţi seara. O
altă noutate se va produce pe banca tehnică. Noul
antrenor secund va fi Adrian  Panait,
fost component al echipei timişorene în deceniul
trecut şi devenit apoi antrenor la nivelul juniorilor.
Jocul Poli
Medgidia, din etapa a 22-a, se va
desfăşura sâmbătă, 28 martie, de
la ora 17.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !