Vor în top

Vor în top
TIMIŞOARA – Milhazes şi Cânu cred că locul 2 nu este chiar o himeră.

Fundaşul portughez Carlos Alberto Milhazes de la Poli Ştiinţa Timişoara a împlinit luni 27 de ani şi a declarat că Poli poate termina chiar pe locul doi, în timp ce CFR Cluj este favorită la titlu. Milhazes a menţionat că este puţin trist, deoarece familia nu îi poate fi alături cu ocazia zilei de naştere.

În schimb, sunt bucuros deoarece colegii m-au felicitat. Fiecare partidă care urmează este importantă. Suntem sus în clasament şi până la finalul campionatului fiecare meci contează. Este normal să fie o asemenea luptă în zona superioară a clasamentului. CFR Cluj este, poate, cea mai puternică formaţie din campionatul românesc, deoarece este pe primul loc, dar cred că şi Poli este o echipă valoroasă, deoarece a jucat un fotbal foarte bun. Sper că la finalul sezonului vom termina pe un loc de Liga Campionilor”, a spus Milhazes. Gabriel Cânu (foto) va lipsi de la meciul cu FC Vaslui din cauza cumulului de cartonaşe galbene, însă crede că înlocuitorul său va face tot posibilul ca echipa să mai obţină un succes.

Încerc să mă abţin, însă când eşti în teren nu mai ţii cont de faptul că rişti să fii suspendat, ci îţi doreşti să câştige echipa. Sunt sigur că jucătorul care va intra în locul meu va face o treabă la fel de bună ca şi mine. Toţi fotbaliştii de la Poli sunt valoroşi. Nu cred că este vreo echipă care să nu se gândeasca la locul 1 sau 2. Încercăm să obţinem maximum din ce a mai rămas până la sfârşit. La final, tragem linie, vedem care este situaţia şi sperăm să fim cât mai sus”, a comentat Cânu.

Daniel Neacşu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !