UVT Agroland Timișoara se pregătește pentru un nou duel cu CSM București, de această dată în Cupa României. Formația timişoreană joacă în premieră în sferturile acestei competiții, iar misiunea este mai mult decât dificilă.
Manșa întâi a sferturilor este programată la Sala UVT de pe strada Oituz, miercuri, la ora 19.30. Antrenorul Bogdan Paul dorește ca jucătoarele sale să evite greșelile inutile din ultimele meciuri. Cele două formaţii s-au întâlnit deja în campionatul Diviziei A1, iar formația din București a câștigat meciul de acasă cu 3-0.
„Nu am avut foarte mult timp la dispoziție în ultimele zile să pregătim ceva diferit pentru acest meci. Am ținut-o din meci în meci, iar sportivii trebuie să se și recupereze. Am parcurs linia de pregătire normal, sunt multe greșeli, dar sunt greșeli care se remediază și cu puțină atenție. Eu cred că jucătoarele noastre au învățat din aceste erori și că vor fi mult mai atente la aceste detalii. Fiind primul sezon în prima ligă, este normal să avem multe premiere. Se anunță o dublă dificilă, CSM București este în momentul de față una dintre cele mai puternice echipe ale campionatului. A demonstrat acest lucru în nenumărate rânduri, eu cred că are o opțiune serioasă să treacă în turul următor. Pe de altă parte, jucăm acasă și acasă trebuie să jucăm mai agresiv. Avem un public frumos, care vine cu plăcere la volei, iar acest public merită să vadă puțin mai mult”, a declarat antrenorul UVT Agroland, Bogdan Paul.
Doar cu un rezultat bun în prima manşă echipa timişoreană poate spera la un loc în semifinale, mai spune tehnicianul. „Orice este posibil. Echipa noastră poate să joace un volei de calitate și, cel puțin ocazional, are puterea să se bată de la egal la egal cu forțele campionatului. Câștigând primul meci acasă, avem o șansă serioasă, ține foarte mult de cum vom juca miercuri”, a mai declarat Paul.
Accesul spectatorilor la jocul din sferturile Cupei României de volei feminin, UVT Agroland – CSM București, este gratuit. Returul este programat în Capitală, în 17 ianuarie 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!