Vodafone va plăti 1,1 miliarde dolari

Vodafone va plăti 1,1 miliarde dolari
Vodafone Group Plc, cel mai mare grup de telecomunicaţii mobile din lume, a anunţat că va plăti 775 milioane euro (1,1 miliarde dolari), în numerar, pentru a prelua afacerile din Spania şi Italia ale operatorul suedez Tele2 AB.

În urma acestei achiziţii, Vodafone, compania cu cele mai mari vânzări la nivel mondial, va putea furniza servicii de internet în bandă largă (broadband) în Italia şi în Spania. În acest moment, Vodafone oferă deja acest tip de serviciu clienţilor din Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Vodafone a menţionat că tranzacţia nu va duce în primul an după finalizare la o modificare semnificativă a câştigurilor sale pe acţiune, ajustate prin excluderea efectelor legate de amortizarea activelor fixe achiziţionate.
“Achiziţia face parte din strategia companiei, de a acoperi toate nevoile de comunicare ale clienţilor săi”, a declarat directorul executiv Vodafone, Arun Sarin.
“Structura pieţelor din Spania şi Italia şi gradul redus de penetrare a serviciilor în bandă largă fac atractivă investirea în aceste active”, a adăugat Sarin.
“Am stabilit acum un plan de a asigura servicii de internet în bandă largă în toate pieţele mari din Europa”, a mai spus acesta.
Operatorul Tele2 Italia avea pe 30 iunie 2,6 milioane de clienţi, din care peste 400.000 utilizau serviciile de internet în bandă largă, iar Tele2 Spania înregistra, la aceeaşi dată, 550.000 de clienţi, dintre care mai mult de 240.000 de utilizatori broadband.
Sursa: The Money Channel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !