Vodafone a lansat la Timisoara internet mobil de mare viteza prin noua retea 3G UMTS 900

9Comentarii
Vodafone a lansat la Timisoara internet mobil de mare viteza prin noua retea 3G UMTS 900
Vodafone România îşi extinde portofoliul de internet mobil. Aproximativ 90% dintre români vor avea acces la Internet mobil de mare viteză, prin noua reţea 3G UMTS 900, care acoperă şi zone mai izolate de la munte sau mare.

Astfel, cele mai atractive zone turistice din judeţul Timiş sunt acum sub acoperirea reţelei Vodafone, cu viteze de până la 7,2 Mbps.  „Acum, toţi clienţii noştri au la dispoziţie servicii de comunicaţii de cea mai bună calitate la preţuri avantajoase, prin intermediul celei mai extinse şi performante reţele din România. În Timiş vom acoperi de acum inclusiv oraşele Recaş şi Buziaş, unde au existat multe solicitări. 90% dintre clienţii serviciilor noastre de Internet mobil pot utiliza chiar de acum modemurile USB existente pentru a accesa serviciile 3G în frecvenţa UMTS 900 MHz. Clienţii care au modemuri incompatibile vor avea posibilitatea să le înlocuiască gratuit, la reprezentanţele Vodafone”, a arătat Silviu Nicolescu, Media Manager Vodafone România, în cadrul lansării de la Timişoara.

Cartela Internet Vodafone oferă acces instant la Internet de pe laptop sau PC, cu ajutorul unui modem USB, la viteze de până la 21,6 Mbps, pe bază de cartelă reîncărcabilă. Clienţii beneficiază de o experienţă de utilizare uşoară şi intuitivă.

Clienţii au acces la o pagina web prin care pot să îşi reîncarce contul de internet, să opteze pentru oferta cea mai potrivită şi să obţină informaţii în timp real despre traficul consumat şi valabilitatea cartelei.

Vodafone este primul operator care a lansat serviciile 3G în România, la 15 aprilie 2005, urmate de serviciile 3G broadband, în octombrie 2006. Serviciile HSPA+, cu viteze de până la 21,6 Mbps, au fost disponibile comercial, în premieră în România, în oferta Vodafone, în septembrie 2009. Vodafone România oferă cea mai extinsă acoperire a serviciilor de date mobile de mare viteză: de până la 7,2 Mbps la nivel naţional, şi la viteze de reţea de până la 21,6 Mbps în 16 mari oraşe şi zone turistice din România.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor