Vinul franţuzesc, pe cale de dispariţie

Reactualizat la:
1Comentariu
Vin
Vin
Franţa, patria băuturilor de calitate, se confruntă de cevA timp cu o problemă serioasă: consumul de vin a scăzut la jumătate, Şi nici exporturile nu o duc prea bine.

Autorităţile le propun cultivatorilor o soluţie radicală: distrugerea viilor şi trecerea la alte culturi. Evident, fermierii nu sunt deloc încântaţi. Prin tradiţie, în Franţa, vinul era nelipsit de pe orice masă, de la cele sărace la cele mai rafinate. Acum însă, tradiţionala băutură pierde tot mai mult teren în faţa sucurilor şi altor licori fără alcool. Iar la export, vinurile franţuzeşti pierd teren în faţa celor din Australia şi America de Sud, mai puţin prestigioase, dar mai ieftine.

Uniunea Europeană a analizat situaţia şi a ajuns la concluzia că suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie este mult prea mare. Aşa că fermierii au fost invitaţi să-şi distrugă plantaţiile, în schimbul unei compensaţii între 4000 şi 9000 de euro pe hectar. Unii au acceptat, dar nu fără regrete. „Este groaznic, mi-am smuls via fără alte planuri pe termen lung pentru pământ. Mă simt ca şi cum aş fi ucis ceva, ca şi cum aş fi distrus un mod de viaţă”, spune cultivatorul Henri Latorre.

Pentru a-i ajuta pe fermierii disperaţi, guvernul a investit milioane în cercetări pentru noi produse extrase din struguri. Oamenii de ştiinţă au propus deja o specie de vin care conţine foarte puţin alcool sau chiar deloc. Rămâne de văzut dacă, sub această formă, vinul îşi va regăsi locul de onoare pe mesele francezilor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor