Viiturile lovesc Podgoria Aradului

De A.P.; V.O.
Viiturile lovesc Podgoria Aradului
© FOTO: Vasile Obșitoș
Zeci de gospodării au fost, din nou, inundate la Păuliș, după furtuna din dimineața zilei de miercuri, 13 iunie.

Câteva zeci de gospodării au fost inundate, miercuri, cu apă şi mâl în comuna Păuliş din Podgoria Aradului, după ce o viitură de pe dealurile din zonă a ajuns în comună cu apă şi noroi. Aceeaşi localitate a mai fost afectată de o alte două viituri în ultimele 5 zile.

Localnicii şi Primăria comunei Păuliş au încercat să protejeze gospodăriile cum au putut, amenajând pe străzi baraje cu saci de nisip. Şi aşa, însă, viitura puternică a rupt mai multe podeţe şi a pătruns în curţi, grădini şi chiar case, iar stadionul comunei a fost inundat complet. Mai mult, pe drumul județean care trece prin comună a rămas un strat de mâl de aproximativ 15 cm. „În cursul nopții de marți spre miercuri am avut parte de ploi deosebit de puternice, pentru a treia zi consecutiv. Trebuie să spunem că s-au înregistrat aproximativ 120-130 de litri pe metru pătrat, ceea ce a făcut ca Păulișul să fie lovit de viituri”, a spus primarul din localitate, Ioan Turcin.

Acesta a mai precizat că se poate spune fără a se exagera că în ultimele trei zile cantitatea precipitațiilor a fost comparativă cu cea înregistrată într-un an întreg. „Nu ne-am mai confruntat cu o asemenea problemă, asemenea ploi virulente. Din păcate, văile nu pot prelua un flux atât de mare de apă, ceea ce a făcut ca nămolul și mâlul de pe versanți să se reverse în comună”, a mai spus Turcin. Angajații din administrația locală, precum și localnicii s-au mobilizat pentru a putea curăța și degaja văile și canalele colmatate.

„Toți oamenii au ieșit în teren și am localizat locurile cu probleme. Am intervenit cu un buldoexcavator și cu tractor și s-a reușit desfundarea a două poduri pentru a lăsa apa de pe versanți să curgă. Pentru siguranța proprietăților au fost puși saci cu nisip și am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru ca pagubele materiale ale cetățenilor să fie cât mai mici”, a mai explicat primarul Păulișului, Ioan Turcin.

Printre gospodăriile afectate se află şi Grădina cu Mirodenii, o celebră plantaţie de plante aromatice. Proprietarii grădinii acuză autorităţile din Păuliş că nu au decolmatat şanţul primăriei care trece prin spatele grădinii. Şanţul ar trebui să preia apa de pe dealurile din zonă, dar apa nu a putut trece şi a inundat plantaţia.

„Cum putem noi oamenii să ne facem diguri? Noi de vineri suntem sub apă. Nimănui nu îi pasă. Noi ne pierdem pâinea. Am muncit cinci ani pentru a reuși să facem o mică afacere cu plante aromatice pentru bucătărie. Vineri dimineață a fost prima dată grădina sub apă, am încercat să scoatem nămolul. Sâmbătă a venit o nouă viitură, iar cum suntem din nou sub nămol. Dacă reușim să recuperăm câte o tufă vom fi foarte fericiți, dar anumite soiuri care sunt mai sensibile le-am pierdut. Efectiv ne-am întors în urmă cu 5 ani”, a explicat Doina Ciuban, proprietara plantației. Canalul care trece prin spatele grădinii familiei Ciuban și ar fi trebui să fie curățat este într-adevăr în administrația primăriei, dar primarul susține că omenii şi-ar fi extins grădinile până lângă vale, ceea ce blochează accesul utilajelor.

Din vina viticultorilor?

Văzându-se loviți de viituri, localnici dau vina și pe viticultorii din zonă, care ar fi schimbat terasamentele de pe dealuri. Din păcate, este aproape sigur că și în zilele următoare, Podgoria Aradului va fi din nou lovită de viituri, dat fiind faptul că până vineri Aradul este sub Cod Galben de ploi.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !