Clubul Șomo Kick-Boxing Timișoara a fost reprezentat în cadrul galei Ultimate Fighting Tournament (UFT), care s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, în sala „Horia Demian” din Cluj-Napoca. Au fost meciuri de kickboxing și MMA (mixt martial arts), toate disputându-se în cușcă.
Haris Ferizovici (27 de ani) a confirmat așteptările și s-a impus în prima repriză, prin KO, în fața bistrițeanului Adrian Băiaș, într-un meci desfășurat în limitele categoriei 71 de kilograme. Elevul antrenorului Ludovic Șomogyi și-a trecut în palmares a 15-a victorie dintr-un total de 17 meciuri, patru încheindu-le înainte de limită. Gala UFT a reprezentat pentru Haris Ferizovici a doua competiție din 2017. Și la prima a lăsat o impresie excelentă, el reușind să devină campion național în cadrul întrecerii organizate la Tulcea. Acolo, sportivul legitimat la CS Șomo Kick-Boxing Timișoara a obținut trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.
„Gala de la Cluj-Napoca a fost una foarte bine organizată. Au fost meciuri de kickboxing și MMA și toate s-au ținut în cușcă. Evoluția lui Haris este foarte bună, el a câștigat medalia de aur la Campionatul Național și, conform așteptărilor noastre, la Cluj-Napoca a menținut linia dreaptă a victoriilor, iar acest lucru a fost posibil prin muncă grea la antrenamente. Sper că vom continua așa până la sfârșitul anului”, a declarat Ludovic Șomogyi, care îl antrenează pe Haris Ferizovici de trei ani și jumătate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!