Victorie în ultimul meci

Victorie în ultimul meci
TIMŞOARA - Baschetbaliştii de la Municipal Elba au încheiat anul cu o victorie în deplasare, împotriva celor de la Leonadro Oradea.

În afarã de începutul partidei, timişorenii au condus ostilitãţile în Ardeal. Primul sfert s-a încheiat cu un avantaj de 12 puncte pentru Elba, care s-a mãrit chiar pânã la 16 puncte, în sfertul patru. Scorul final, 85-77, a fost pe placul antrenorului Dragan Petricevici.

„A fost destul de echilibrat, deşi am condus noi cea mai mare parte a meciului. Din nou am reuşit sã adunãm un numãr de 20 mingi pierdute, dar de data asta am reuşit sã câştigãm. Cel mai bine au jucat bine Pesici, Markovici şi Velickovici. Ceva mai bine au evoluat acum şi Lekici cu Nisevici, dar nu la nivelul dorit. Paltinişanu a jucat doar 10 minute pentru cã a acumlat repede cinci faulturi.

Kabenghele ca în întreg turul, una bunã 2 proaste. Aşa a fost şi acuma. În schimb sunt mulţumuit de aportul lui Tudosã şi Talabã, care chiar dacã au jucat 7-8 minute au avut o evoluţie bunã”, a declarat Petricevici. Jucãtorii de la Municipal Elba nu au prea multe motive sã jubileze, deşi au încheiat anul cu o victorie. Ei nu vor fi recompensaţi cu prime de sãrbãtori, din cauza evoluţiilor nereuşite din campionat.

Mai mult, conducãtorii clubului vor decide şi anumite sancţiuni, iar cei fãrã randament urmeazã sã pãrãsescã echipa. „Putem sã fim nemulumiţi de înfrângerile cu Mediaş si Sibiu acasã, erau echipe de loc 2-3 şi trebuia sã câştigãm. Nu am reuşit, dar în sport nu e mereu cum dorim. Este singura ştiinţã unde 2 plus 2 nu e 4 mereu. Am încheiat, acum vine vacanţa. Nu e binemeritatã. E chiar necesarã. E important sã uitãm de baschet, jucãtorii sa se resteze”, a mai spus Petricevici.
Baschetbaliştii vor mai face antrenamente pânã sâmbãtã, dupã care intrã în vacanţã pânã pe data de 2 ianuarie. Anul 2008 va începe cu un cantonament în Serbia, iar pe 19 ianuarie este programat meciul tur din Cupa României, cu BC Râmnicu Vâlcea.

Daniel Neacşu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !