Victoria armenilor

5Comentarii
Timişoara. Gemenii Karamyan au făcut legea. Poli a învins lejer, 3-0, un adversar modest, Universitatea Cluj. Meciul dintre bănăţeni şi ardeleni, se anunţa unul deschis oricărui rezultat, cel puţin din punct de vedere al declaraţilor.
Galerie foto 1
Galerie foto 2 Fotbal II

Uhrin spunea că Poli este obligată să câştige pentru a rămâne în cărţi pentru cupele europene, iar de cealaltă parte, tehnicianul “şepcilor”, Alpar Mezaroş declara că echipa sa va veni la victorie, cele 3 puncte fiind vitale ca Universitatea să nu retrogradeze.

În teren însă totul a fost clar, în ciuda unui echilibru în primul sfert de oră. Poli a jucat aproape fără greşeală, în timp ce clujenii au părut ca o echipă condamnată. În aceste condiţii, mai greu a fost până s-a deschis scorul… Gemenii Karamyan au făcut un meci mare, ideea lui Dusan Uhrin ca cei doi să fie titulari fiind încă o dată excelentă. Arman a deschis scorul după o fază personală spre finalul primei reprize, iar Artiom a dublat avantajul în partea a doua.

Căpitanul Ganea a trecut de pasa proastă în care s-a aflat şi a marcat pentru 3-0 după o pasă excelentă a lui Aliuţă. După acest rezultat, Poli rămâne în lupta pentru Europa, dar bătălia va fi foarte grea, atâta timp cât în această etapă Urziceniul şi Dinamo au bătut afară, iar Universitatea a mai făcut un pas spre B.

Au evoluat:
Poli – Popa, Bădoi, Luchin, Brezinsky, Milhazes, Abiodun, Borbely, Aliuţă, Artiom K, Arman K, Ganea. Au intrat în repriza a doua: Martinez, Shroy şi Bălan.
Universitatea – Merlier, Unguruşanu, Bilica, Cordoş, Dancia, Coman, Edvan, Boudarene, Bundea, Goga, Silvăşan. Au mai jucat: Astroga şi Băd.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor