Victor Ponta: Obiectivul nostru este sa scapam si judetul Timis de PDL

Reactualizat la:
54Comentarii
Victor Ponta: Obiectivul nostru este sa scapam si judetul Timis de PDL
În drum spre Oradea, unde va participa la Congresul UDMR, Victor Ponta a făcut vineri un scurt popas la Timişoara, unde s-a întâlnit cu liderii locali ai PSD. El a declarat că la viitoarele alegeri locale ar vrea un candidat din partea USL sau un independent sprijinit de această uniune la Primăria Timişoara.

 „Ceea ce îmi doresc este ca PDL sa obţină cât mai puţine voturi. În zona rurala PDL va cumpăra masiv voturi, nu e niciun secret. Trebuie să compensăm acest lucru, atât la Timişoara, cât şi în celelalte oraşe din judeţ. Obiectivul nostru este să scăpăm şi judeţul Timiş de PDL. E primul obiectiv”, a declarat Ponta.

„Faptul că domnul Bojin şi domnul Robu (n.r. – liderii PSD Timiş, respectiv PNL Timiş) şi-au unit forţele, este un lucru foarte bun. Ambele părţi, PSD si ACD, vin la sondajul judeţean pe care-l vom face la începutul verii şi cel care are şansele cele mai mari, va candida. Este regula şi procedura care se va aplica în toată ţara, de la Timişoara, la Botoşani. Nu exclud absolut deloc ideea să susţinem un candidat independent, dacă are cele mai mare şanse în faţa oamenilor, lucru valabil şi pentru judeţ”, a continuat liderul PSD. 

Liderul social-democraţilor a mai spus ca PSD va insista să aibă candidaţi comuni în cele mai multe localităţi, în situaţia în care Legea Electorală se va schimba, iar primarul va fi desemnat după un singur tur.

Ponta crede ca UDMR va întoarce armele împotriva PDL

„Sunt semne că UDMR se va alătura USL. Nu cred că măsurile Guvernului Boc i-au ocolit pe maghiari. Incompetenţa şi corupţia acestui Guvern nu ocoleste pe niciun locuitor, fie el român, maghiar, sas. Obiectivul nostru este sa scăpăm şi judeţul Timiş de PDL. E primul obiectiv. Al doilea este să guvernăm împreună şi la nivel local şi la nivel central”, a adăugat Victor Ponta.

Marius Horescu



54Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor