Adus cu maşina până la doi-trei metri de punctul de tăiere a panglicii, Victor Ponta a coborât în cârje şi a fost doar spectator la ceremonia de inaugurare. Cum ministru la Transporturi care să facă oficiile de gazdă nu a găsit să aducă la Nădlac, premierul i-a lăsat onoarea de a tăia panglica colegului său proaspăt numit la Ministerul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Revenit în punctul de frontieră, la câteva sute de metri de locul inaugurării oficiale, Ponta a fost plasat în lateralul scenei de ceremonii, pe un scaun, el acuzând încă probleme după operaţia suferită la picior.
Totuşi, nu a putut să părăsească locul ceremoniei fără a face o „baie” de ziarişti. Câteva declaraţii scurte, puţini nervi şi plecat a fost.
„N-am putut să țin discursul oficial, l-a ținut foarte bine ministrul Marius Nica, pentru că nu vreau să uitați că acest proiect de infrastructură a fost realizat din fonduri europene și a fost realizat, știți foarte bine povestea, după 2012, după ce s-au întâmplat niște lucruri nefericite. S-a făcut licitația, s-a adjudecat proiectul, a fost realizat de constructor… Le mulțumesc celor care, într-un timp atât de scurt, au reușit să și realizeze proiectul și să nu pierdem banii europeni”, a declarat şeful Executivului.
Ponta se gândeşte… la cum va rămâne în istorie
Ponta nu a ratat ocazia să mai facă şi câteva mici promisiuni, iar dacă tot ne aflam pe autostradă, atunci normal era să şi vorbească despre acest subiect. A insistat că acest guvern pe care îl conduce va rămâne în istorie…
„Vreau să vă confirm că anul acesta se dau în folosință lotul până la Lugoj și lotul I după Lugoj, iar anul viitor din Ungaria până dincolo de Sibiu se va merge pe autostradă. Bucata cea mai grea și cea mai importantă, și anume Sibiu – Pitești, a fost aprobată vineri, este pe primul loc în proiectele de infrastructură finanțate de Comisia Europeană. S-au finalizat și contestațiile și, practic, s-a început lucrul la studiul de fezabilitate. În aceste condiții, cred că sunt 24 de ore extrem de importante, pentru faptul că ieri, deși au fost alte subiecte politice, cel mai important subiect pentru România este faptul că de ieri avem la dispoziție, semnat, aprobat, 12 miliarde de euro pentru infrastructură, iar de azi, prima dată în istoria noastră, suntem și noi conectați prin autostradă de Uniunea Europeană. În aceste condiții, o să rămânem, acest guvern, nu doar cu faptul că am crescut pensiile și salariile, nu că am scăzut TVA, ci că, în sfârșit, după 25 de ani, se fac lucruri concrete pentru infrastructura din România. O să rămânem așa cum trebuie în istoria guvernării. Având în vedere că nu s-a vorbit deloc de 12 miliarde de euro primiți de România, s-a vorbit de altceva, azi vorbesc numai despre infrastructură. Ca să fiți obligați să vorbiți despre ce este important, și anume despre autostrăzi pentru oamenii din țara asta. De luni ne întoarcem la problemele politice”, a mai declarat premierul Ponta.
El a vorbit şi despre un nou ministru al Transporturilor, insistând că propunerea asupra unei persoane a fost lansată spre Cotroceni de trei săptămâni. Teoretic, acest departament guvernamental este condus încă de demisionarul Ioan Rus, rămas celebru după ce a fost nevoit să renunţe la funcţie în urma scandalului în care a spus despre nevestele românilor care lucrează afară că se fac curve, iar copiii golani.
Imediat nervii premierului s-au inflamat atunci când i s-a vorbit despre autostrada Arad – Timişoara, una de proastă calitate, care a fost deja reparată pe banii companiei de drumuri, ieşind din garanţie.
„Acum nici când facem autostrăzi nu e bine, nicium nu sunteţi mulţumiţi”, a spus premierul, care s-a întors şi, în ciuda cârjelor, a plecat imediat de la locul declaraţiei de presă.
A mai zăbovit câteva minute cu vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, s-a urcat rapid în Touaregul de serviciu şi a plecat spre aeroport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!