Victimele se intorc în ţară

Reactualizat la:
Victimele se intorc în ţară
Românii implicaţi în accidentul de autocar din Italia, se întorc astăzi în ţară. Din cei 46 de pasageri aflaţi în maşină, doar 6 mai sunt internaţi în spital, restul aflîndu-se în drum spre ţară.

Accidentul a avut loc ieri după-amiază în Italia, lângă localitatea Piacenzza. Şoferul a pierdut controlul maşinii care s-a izbit de un parapet de pe autostradă. În urma accidentului, o persoană şi-a pierdut viaţa, şi alte 24 au fost rănite. Potrivit poliţiei locale italiane, în momentul impactului, autocarul avea 110 kilometri la oră. Acesta efectua cursa Spania – România.

Pasagerii care au avut de suferit de pe urma accidentului vor fi despăgubiţi, o comisie de anchetă urmînd să cerceteze acest caz.

Autocarul aparţine firmei de transport Filadelfia Tour din Bistriţa Năsăud.

Aceasta s-a aflat printre alte 130 de firme sancţionate, în toamna anului 2004, cu suspendarea licenţei internaţionale timp de câteva luni.

În urma a numeroase articole din presă, poliţia a constatat că firma Filadelfia scotea ilegal din ţara persoane.

În urma sesizărilor, Autoritatea Naţională de Control a verificat activitatea firmei şi a amendat-o cu peste 100 de milioane de lei, după ce a constatat că adusese un prejudiciu la bugetul statului de peste 450 de milioane de lei.

În plus, patronul Filadelfia a folosit personal fără forme legale de angajare şi nu a evidenţiat TVA pentru serviciile turistice.

Controlul, realizat în comun cu Garda Financiară, a arătat şi că firma nu avea înregistrate în evidenţa contabilă o serie de facturi, întârzierile ajungând la cinci luni şi că plafonul de casa a fost astfel depăşit în mod repetat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor