Viceprimarul Grindeanu este noul responsabil cu drumurile din Timisoara

35Comentarii
Viceprimarul Grindeanu este noul responsabil cu drumurile din Timisoara
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu este noul responsabil cu drumurile în municipiu. El a preluat în această săptămână şi această atribuţie, după ce Direcţia edilitară şi cea de Drumuri şi transporturi ale primăriei au fost comasate în Direcţia tehnică.

El preia astfel un domeniu extrem de controversat, cel al drumurilor în Timişoara, care până acum era coordonat de primarul Gheorghe Ciuhandu. Grindeanu a afirmat că „lucrurile” se vor schimba odată cu venirea sa în fruntea Direcţiei tehnice.

De o săptămână, pe lângă faptul că nu dorm bine din motive familiale (recent, Grindeanu a devenit tatăl unui băieţel – n.r.), nu dorm bine nici dintr-un alt motiv: modul în care va trebui gestionată această direcţie, mai ales că nu suntem într-o perioadă normală”, a afirmat Grindeanu.

El a declarat că, din cauza crizei care afectează întreaga administraţie locală, Direcţia tehnică, care beneficiază de peste 70 la sută din bugetul anual al Timişoarei, va trebui să găsească şi alte surse de finanţare, cum ar fi fondurile europene.

Grindeanu a dat ca exemplu o finanţare europeană de peste 70 de milioane de euro obţinută „în timp record” de Colterm – doar trei luni – pentru retehnologizare, spunând că acest lucru va trebui să îl facă şi noua direcţie.

De asemenea, Grindeanu a afirmat că modul de comunicare al noii direcţii trebuie să se schimbe, directorii din Primăria Timişoara trebuind de acum înainte să accepte sugestii venite atât din partea timişorenilor, cât şi a presei, în ceea ce priveşte lucrările la drumuri.

Întrebat dacă numirea sa nu este o capcană, în contextul în care Grindeanu este văzut ca favoritul PSD pentru candidatura la funcţia de primar al Timişoarei în 2012, viceprimarul a răspuns: „O consider o provocare toată această nouă responsabilitate. Dacă o să putem face ceea ce transmitem, în contextul unei lipse acute de bani, poate fi o provocare. Însă va trebui să îi alegem ca şi parteneri pe cetăţenii Timişoarei şi să ştim să le explicăm minusurile pe care le avem”, a concluzionat Grindeanu.

Pe lângă drumuri, Grindeanu va avea în subordine şi regia de transport în comun şi societatea de construcţii de drumuri a municipalităţii timişorene.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor