Vicecampionul european la supermoto, Vlad Neaga, pe podium la Bacau

De B.A.M
2Comentarii
Vlad Neaga, pe podium la Bacau
Vlad Neaga, pe podium la Bacau
Vicecampionul european la supermoto, clasa S3, Vlad Neaga, a participat, weekendul trecut, la prima ediție a Moto Challenge Cup, care s-a desfășurat pe circuitul Speed Park din Bacău. Sportivul legitimat la CS Dumbrăvița a reușit să se claseze pe podium, în ambele manșe.

Prima ediție a Moto Challenge Cup de pe circuitul băcăuan a adus laolaltă piloți experimentați, iar cei care au urcat pe podium au avut parte de premii consistente acordate de organizatori. Printre aceștia s-a numărat și Vlad Neaga, vicecampion european la supermoto, clasa S3.

Vlad s-a prezentat foarte bine la această competiție, ocupând locul al doilea în ambele manșe.

El a reușit să se adapteze repede cu circuitul tehnic de la Bacău și nu s-a lăsat deloc intimidat de concurenții mai mari decât el. La final, tânărul motociclist a afirmat că i-a plăcut foarte mult această pistă și a fost încântat de atmosfera creată în jurul acestei competiții. El speră ca organizatorii, împreună cu Federația Română de Motociclism, să introducă această pistă în circuitul național și european de supermoto.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor