Veteranul DJ-ilor din Romania, DJ Vasile, deschide serile de muzica la Plai

Veteranul DJ-ilor din Romania, DJ Vasile, deschide serile de muzica la Plai
DJ Vasile, pe numele său adevărat Lucian Stan, poate fi numit, fără teama de a exagera, unul din artiştii veterani care a pus bazele muzicii electronice în România. El va fi prezent în perioada 10-12 septembrie la Festivalul Plai de la Timişoara, unde va deschide serile de muzică.

DJ Vasile este unul dintre primii oameni care a deschis FM-ul în radioul românesc, imediat după căderea regimului comunist, în decembrie 1989. Angrenat în mai multe proiecte de-a lungul timpului, ploieşteanul DJ Vasile a făcut parte din Matze în 1992 alături de Cristi Stanciu, iar trei mai târziu a fondat trupa Şuie Paparude, alături de Mihai Câmpineanu (Michi) şi Mihai Dobre (actualmente DJ Haute Culture). De prin 1997, DJ Vasile întemeiază proiectul Natural Soft Killers (NSK), alături de Cristi Stanciu şi Cristian Ştefănescu (Electric Brother). În anul 2000, DJ Vasile se implică într-un proiect ce generează multe controverse, Shukar Collective. În componenţa acestei trupe, care a fost prezentă la prima ediţie a Festivalului Plai, se mai găsesc Dan Handrabur aka Dreamdoktor, Cristi Stanciu aka Matze, Mitoş Micleuşanu aka Diafragma, Vlaicu Golcea, Marius Mateşan şi trei solişti vocali şi percuţionişti de origine rromă (Tamango, Napoleon, Clasic).

DJ Vasile, prin prestaţiile sale, a cucerit publicul românesc, dar şi respectul marilor artişti de gen din lume. Acum, la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Plai, DJ Vasile este cel care va deschide serile de vineri şi sâmbătă, cu mixurile sale pe teme de world music.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !