Velcea spune ca problemele de la Poli Timisoara nu vor afecta jocul echipei

De M. Hoster
Vali Velcea este sigur de valoarea si seriozitatea fotbalistilor sai
Vali Velcea este sigur de valoarea si seriozitatea fotbalistilor sai
Antrenorul celor de la Politehnica Timişoara, Vali Velcea, este sigur de valoarea şi seriozitatea fotbaliştilor săi. El nu se gândeşte decât la o victorie în meciul de miercuri seara şi are încredere deplină că elevii săi şi că ei vor aborda partida derbi cu Bistriţa cu aceeaşi dăruinţă cu care au făcut-o şi la primele trei etape ale returului, toate câştigate.

„Va fi un meci de campionat, între două formaţii de calitate. Suntem apropiaţi în clasament, ne desparte doar golaverajul. Îmi doresc şi cred că meciul de mâine seară să fie jucat serios, la fel cum au fost toate cele trei de când am început returul. Important este să ne facem jocul şi să consolidăm prima poziţie pe care o avem”, a declarat, marţi, Velcea.

El a mai spus că nu sunt probleme de lot. La prima echipă revin Ilie şi Gorobsov, dar şi tânărul Constantinescu. O serie de fotbalişti folosiţi la prima formaţie au fost trimişi săptămâna trecută la echipa a doua, special pentru a avea meciuri în palmarea. „Am trimis mai mulţi jucători la echipa a doua pentru că atunci când apelez la ei să aibă meciuri şi să fie pregătiţi la cel mai înalt nivel”, a mai declarat Velcea. Din păcate, prestaţia tinerilor trimişi la satelit nu a fost cea mai bună, antrenorul Adi Stoicov fiind total dezamăgit de modul în care fotbaliştii s-au prezentat în teren. Mai mult, a spus că o parte dintre fotbalişti nu mai au ce să caute în lotul său.

„Am luat legătura după meci cu oamenii de specialitate. Ei (n.r. jucătorii trimişi la echipa a doua) nu sunt de capul lor acolo. Trebuie să înţeleagă că eu ştiu tot ce se întâmplă, chiar şi la satelit. Am aflat cum au jucat şi trebuie rezolvată problema. Am avut discuţii individuale cu jucătorii trimişi la echipa a doua, chiar două. Şi, credeţi-mă, nu le-a plăcut ce au auzit. Nu cred că există sancţiune mai mare pentru fotbalist decât să stai pe margine sau în tribune. La formarea primului 11 pentru meciurile lui Poli voi fi echidistant”, a mai susţinut Velcea

Tehnicianul timişorean a mai susţinut că problemele de la club nu trebuie să afecteze modul în care sportivii se vor prezenta în teren: „Va fi un meci în care vom juca fotbal, asta e meseria noastră, indiferent de locul unde suntem şi în ce situaţie e clubul. Sunt fotbalişti şi îşi vor vedea de jocul lor. Are cine să se ocupe de club, fotbaliştii au nevoie de linişte”.

„Indiferent de câţi fani au fost la stadion, cei adevăraţi au fost întotdeauna alături de club. Ei vor rămâne suporteri adevăraţi, îşi doresc ca echipa să joace cât mai bine, în prima ligă nu în a doua”, a încheiat Velcea.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !