Vaticanul anulează un discurs al Papei

Papa Benedict
Papa Benedict
VATICAN – Vaticanul a anulat textul unui discurs pregătit pentru o întâlnire a Papei Benedict al XVI-lea cu episcopii elveţieni, care a fost difuzat marţi de serviciul de presă.

Scris în limba franceză, discursul se referea la necesitatea adoptării unei poziţii unanime asupra unor probleme morale şi teologice, dar nu a fost rostit de Sfântul Părinte, precizează Vaticanul.

În cursul întâlnirii cu episcopii elveţieni, Papa a improvizat în limba germană, iar tonul folosit era diferit faţă de cel din textul scris, au relevat participanţii. Vaticanul subliniază, pe de altă parte, că documentul scris reprezenta schiţa pregătită pentru o întâlnire cu aceiaşi participanţi, dar în anul 2005, sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Întâlnirea de atunci a trebuit întreruptă din cauza morţii Papei şi reprogramată după 18 luni.

Este pentru prima dată când Vaticanul anulează pur şi simplu un discurs al Papei. În ultimile săptămâni, însă, s-a întâmplat destul de des ca textul difuzat presei să se deosebească sensibil de cel rostit de Suveranul Pontif.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor