Variante pentru tunelul Primărie-Prefectură

Variante pentru tunelul Primărie-Prefectură
CLUJ-NAPOCA. Tunelul dintre Calea Moţilor şi Bulevardul 21 Decembrie a fost amânat în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, în şedinţa de joi.

Proiectantul a propus trei variante constructive pentru realizarea acestui tunel dar membrii comisiei au preferat să rediscute după ce vor fi consultaţi cei care au elaborat studiul de circulaţie din zonă. Una din variantele propuse viza două tuneluri paralele, dinspre B-dul 21 decembrie spre Moţilor şi încă unul dinspre Clinicilor spre Dorobanţilor. „Ar trebui să ne spună specialiştii dacă e eficient să menţinem sensuri unice sau vom avea un dublu sens” a afirmat arhitectul Amalia Gyemant. Viceprimarul Boros Janos a sugerat varianta în care să fie realizat un singur tunel, pe motive de ordin financiar. „Pe această distanţă scurtă ajunge un singur tunel. Vor fi două sensuri cu o bandă de rezervă. La ora actuală e prea mare luxul să facem două tuneluri. Şi un singur tunel costă foarte mult” a explicat viceprimarul. „Trebuie să mergem cu aceste propuneri în Comisia de Circulaţie Decizia” a subliniat primarul Emil Boc. Astfel, cele trei variante vor fi discutate cu Search Corporation, firmare care efectuat studiul de circulaţie. Pe baza acestor discuţii se va stabili care dintre cele trei variante va ajuta cel mai mult la decongestionare traficului în zona centrală. Construcţia tunelului se va face un scut, prin forarea la adâncime. Potrivit proiectanţilor această variantă ar minimaliza deranjul provocat de săpături, spre deosebire de situaţia în care se apela la săpături deschise.

Ciprian Iancu
Ciprian.iancu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !