Vânzători de iluzii

Vânzători de iluzii
TIMIŞOARA. Doi şarlatani au intrat pe mâna poliţiei, după ce au înşelat zeci de persoane din Timiş şi judeţele învecinate. Anchetatorii i-au reţinut pe doi pensionari, unul de 61, iar celălalt de 50 de ani, care se dădeau drept şeful Poliţiei Rutiere Timiş, respectiv, ofiţer în retragere de la trupele speciale.

În urmă cu ceva timp, cei doi au prostit 6 tineri, cărora le-a spus că le înmatriculează maşinile, furate sau obţinute pe alte căi, prin cunoştinţele pe care le au la poliţie. Le-au luat banii, iar în schimb le-au dat nişte falsuri grosolane. Anul acesta, prin luna februarie, cei doi şi-au diversificat aria de escrocherii. Au înşelat alte şase persoane, cărora le-au promis că le aranjează cumpărarea unor autoturisme scoase la licitaţie de Direcţia Generală de Finanţe Publice Timiş. Pentru a avea mai multa credibilitate, cei doi le-au arătat credulilor incluisv documente de serviciu, legitimaţii, pentru a-i convinge că au activat în poliţie sau în trupele speciale. Au încasat banii… şi-au dispărut. Au revenit o lună mai târziu, când au înşelat trei persoane din comuna Şagu, judeţul Arad, cărora le-au promis că, pe bani grei, îi scoate referenţi vamali, fără nicio şcoală. Ei au primit diplome de absolvire, emise de… Casa de Cultură din Lipova, în schimbul sumei de 900 de lei pentru fiecare act. De la un alt timişorean, ei au luat peste 600 de lei şi patru porci, promiţându-i că-l vor angaja în Jandarmeria Română. Omul a aşteptat… până s-a săturat, după care s-a dus la poliţie. Aşa a ajuns cazul pe mâna judiciariştilor timişeni, care au reuşit să-i reţină pe escrocii care, în realitate, erau foşti mecanici auto…
Acum că i-au prins pe falsori, poliţiştii încearcă să dea de toate persoanele înşelate de aceştia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !