Vantul bate tot mai tare in buzunarele Timisoara Saracens. Din „motive personale” echipa va avea un efectiv scazut la Cluj

De Marcel Hoster
2Comentarii
Vantul bate tot mai tare in buzunarele Timisoara Saracens. Din „motive personale” echipa va avea un efectiv scazut la Cluj
© Tion: Vantul bate tot mai tare in buzunarele Timisoara Saracens
Unul dintre cluburile sportive cu o rețetă financiară de succes din Timișoara, rugbiștii de la Saracens, au ajuns la rândul lor într-o situație dificilă. O parte din sportivi nu vor intra în teren la meciul din Cupa Regelui, de sâmbătă, cu CSM București, pentru că nu le-au fost plătite o serie de restanțe financiare.

După ce a ajuns la mâna bugetului local, ca și componentă al SCM-ului, Saracens a ajuns la rândul ei, ca și colegele de club local, la fundul unui sac financiar care nu se știe cât mai poate fi „cârpit”. Aflată în fața semifinalei din Cupa Regelui, echipa va fi lipsită de prezența unor jucători, așa cum recunoaște chiar antrenorul. Unii din motive personale, alții pentru că nu ar fi 100% apți, spun oficialii clubului. Mai pe înțeles, cu două luni și cu prime de obiectiv rămase neplătite, sportivii nu par dornici de performanță pe teren.

„Știm cu toții că e săptămâna semifinalei cu CSM, avem o istorie bună și rea cu ei. Dar suntem foarte entuziasmați, va fi un meci greu, la ora 5, după performanța trecută în semifinale sunt sigur că vor să ne învingă. Eu sunt mulțumit de toți băieții, pregătirea a fost bună, nu perfectă, mai avem mâine o ședință să fim siguri că punem totul la punct. Sperăm ca sâmbătă să fim pregătiți fizic și psihic. Unii foști jucători vor fi în teren și tinerii noștri vor avea o provocare. Nu vor juca Popârlan, Drenceanu, Militaru, Simionescu, Umaga. Unii din motive personale, alții nu sunt apți 100%. Nu știu ce se întâmplă cu banii, noi vrem să ne facem treaba”, a declarat Sosene Anesi, antrenorul Timișoara Saracens.

Situația e confirmată și de managerul sportiv al clubului, care a făcut și o „recapitulare” a restanțelor. Iar acestea includ două salarii și ceva, plus primele pentru câștigarea campionatului de anul precedent.

„Pe jumătate de mai e ultimul salariu încasat. Ni s-a spus cât de curând… Săptămâna asta cu siguranță nu ne așteptăm, că Trezoreria și tot ce înseamnă stat e închis, dar sperăm să se rezolve. Toată lumea e afectată din cauza acestor probleme. Jucătorii, staff-ul, conducerea, nu e doar secția de rugby, e vorba de toate secțiile din SCM. Nu putem lăsa la o parte, dar încercăm să ne facem treaba, să ne concentrăm pe ce avem de făcut și să arătăm sâmbătă că in ciuda tuturor dificultăților putem să le lăsăm la o parte și să câștigăm acest meci”, a subliniat Atilla Broszovsky.

Cele două formații se vor duela sâmbătă, de la ora 17, la Cluj.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor