Vaccinarea contra gripei de sezon începe la sfârşitul lui octombrie

Vaccinarea contra gripei de sezon începe la sfârşitul lui octombrie
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon va începe la sfârşitul lunii octombrie, urmând să fie utilizate 1,3 milioane de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a vârstnicilor, a copiilor, a bolnavilor cronic şi a personalului medical.

Campania vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon, informează, joi, Ministerul Sănătăţii.

“În 2010, Ministerul Sănătăţii are în plan utilizarea unui număr de 1.300.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire”, potrivit sursei citate.

Astfel, vor fi vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Medicii reamintesc că pastrarea regulilor de igiena personala, în special spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor şi atrag atenţia cadrelor didactice şi părinţilor să îndrume elevii în acest sens.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor